Human Rights Watch a acuzat Israelul de comiterea unor acte de genocid în Fâșia Gaza, susținând că guvernul israelian a creat condiții de viață inumane, privând intenționat populația palestiniană de apă.
Organizația afirmă că această acțiune a dus la mii de decese. Israelul a respins acuzațiile, considerându-le „minciuni” și a denunțat raportul ca parte a unei „propagande anti-israeliene”. Aceasta este a doua organizație majoră care folosește termenul de genocid în contextul conflictului din Gaza, după Amnesty International.
Ministerul de Externe israelian a reacţionat la acuzaţiile formulate de Human Rights Watch. Afirmând că raportul elaborat de această organizaţie este ”plin de minciuni neruşinate”.
„Acest raport este plin de minciuni neruşinate, chiar dacă provine de la HRW, pentru care ştacheta este deja coborâtă”, a declarat diplomaţia israeliană într-un comunicat.
De asemenea, MAE israelian a denunţat ceea ce a numit o ”propagandă anti-israeliană”.
Israelul a respins constant toate acuzaţiile de genocid, afirmând că respectă dreptul internaţional şi că are dreptul de a se apăra după atacul terorist fără precedent comis de mişcarea palestiniană Hamas în 7 octombrie 2023, care a declanşat actualul război din Fâşia Gaza.
Human Rights Watch este a doua mare organizaţie pentru drepturile omului. Aceasta foloseşte în ultima lună cuvântul genocid pentru a descrie acţiunile Israelului în Fâşia Gaza. Amnesty International a publicat un raport care ajunge la concluzia că Israelul comite un genocid în enclava palestiniană.
„Autorităţile israeliene au creat în mod deliberat condiţii de viaţă vizând distrugerea unei părţi a populaţiei din Gaza, privând intenţionat civilii palestinieni din enclavă de un acces adecvat la apă, ceea ce probabil a cauzat mii de decese”, scrie HRW într-un comunicat, potrivit Digi24.
Publicat in categoriile: Lumea la zi
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter