Infofinanciar > Info > Din ianuarie crește salariul minim! Cum vor fi afectate pensiile
Info

Din ianuarie crește salariul minim! Cum vor fi afectate pensiile

Din ianuarie crește salariul minim! Cum vor fi afectate pensiile
sursă foto: arhiva companiei

Din data de 1 ianuarie 2025, majorarea salariului minim brut pe economie din România ajunge la valoarea de 4.050 lei. Iar acest lucru vine cum cu un pact major în ceea ce reprezintă nivelul minim al venitului lunar asigurat prin contractele de asigurare socială.

Reprezentanții de la Casa Națională de Pensii Publice vin și cu un anunț important pe această temă. Oficialii de la CNPP au specificat faptul că veniturile lunare de sub această valoare, cea mai sus menționată, vor fi ajustate în mod automat. De asemenea, echipa de la Casa de Pensii a declarat că, în ceea ce privește contribuția de asigurări sociale aferentă, aceasta va ajunge la suma de 1.013 lei. Chiar și așa, contractele de asigurare retroactivă încheiate înainte de această dată rămân neafectate de modificarea adusă.

Mesajul despre pensii de la CNPP

„Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată crește la 4.050 lei. Astfel, începând cu aceeași dată, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat cu casa de pensii este de 4.050 lei, iar cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 1.013 lei.

Din inițiativa casei teritoriale de pensii, prin notificarea asiguratului, se vor modifica toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 4.050 lei.

Noua valoare de 4.050 lei NU are implicații pentru contractele de asigurare socială cu asigurare retroactivă, încheiate până la data de 01 ianuarie 2025, în baza art. 6, alin. (3) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii”, scriu reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice pe o rețea socială, citați de antena3.ro.