Infofinanciar > Info > Ianuarie își intră în rol! Vremea din România se răcește accentuat de astăzi
Info

Ianuarie își intră în rol! Vremea din România se răcește accentuat de astăzi

Ianuarie își intră în rol! Vremea din România se răcește accentuat de astăzi
Sursă foto: Shutterstock

Chiar dacă zilele anterioare România a fost lovită de un val de aer cald, care a dus temperaturi de primăvară, cu mult peste cele obișnuite pentru această perioadă, starea vremii se va schimba începând de astăzi. Meteorologii au anunțat că de vineri, 20 ianuarie, valorile termice ce vor apropia simțitor de cele normale pentru luna lui Gerar.

În acest caz, reprezentantul ANM (Administrația Națională de Meteorologie), Alina Șerban, a oferit mai multe detalii românilor despre cum va arăta vremea în țara noastră în următoarea perioadă.

„Trebuie să subliniez că de astăzi se vă răci, chiar accentuat față de ceea ce avem acum. Începând din regiunile vestice și nord vestice, în toată țara, dar chiar și în aceste condiții temperaturile se vor situa peste cele normale pentru această perioadă.

Într-adevăr, vântul ne cam pune probleme, prezintă intensificări cu viteze mari în zonele montane, peste 100 km/h, acolo unde se mai înregistrează precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, dar și în zonele mai joase de relief, mai avem intensificări de 45…55 de km/h. Și vom avea în continuare”, a susținut meteorologul Alina Șerban la Antena 3 CNN.

Cum va arăta vremea pe regiuni

Conform prognozei meteo pentru perioada 16-29 ianuarie 2023, vremea se va răci simțitor în toate regiunile României în următoarele două săptămâni.

Banat

În Banat, pe parcursul primei săptămâni, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei. În zilele cele mai calde, respectiv 17 și 18 ianuarie, vor fi maxime de 12…15 grade și minime de 4…8 grade, iar între 19 și 22 ianuarie, temperatura aerului, cu mici oscilații, va avea valori maxime de 5…9 grade și minime de -2…2 grade, mediat regional.

Ulterior, răcirea vremii va continua, în timpul nopților vor fi valori negative, ce vor coborî spre o medie de -4 …-3 grade (apropiate de normele din ultima decadă a lunii ianuarie), iar ziua vor fi în general 2…5 grade. În intervalul 17-22 ianuarie, vor fi precipitații frecvente și local se vor acumula cantități de apă mai însemnate, astfel că regimul pluviometric va fi excedentar; va ploua, iar între 20 și 22 ianuarie vor fi posibile și precipitații mixte. În cea de-a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitații va fi relativ redusă, scriu cei de la ANM.

Crișana

În Crișana, în prima săptămână, valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei. În zilele cele mai calde, respectiv 17 și 18 ianuarie, vor fi maxime de 12…15 grade și minime de 4…8 grade, iar între 19 și 22 ianuarie, temperatura aerului, cu mici oscilații, va avea valori maxime de 5…10 grade și minime de -1…3 grade, mediat regional.

Ulterior, răcirea vremii va continua, în timpul nopților vor fi valori negative, ce vor coborî spre o medie de -4…-3 grade (mai apropiate de normele pentru ultima decadă a lunii ianuarie), iar ziua vor fi în general 2…5 grade. În intervalul 17-22 ianuarie vor fi precipitații frecvente și local se vor acumula cantități de apă însemnate, astfel că regimul pluviometric va fi excedentar; va ploua, iar între 20 și 22 ianuarie vor fi posibile și precipitații mixte. În cea de-a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitații va fi relativ redusă, se arată în prognoza ANM.

Transilvania

În Transilvania, din data de 23 ianuarie, vremea se va mai răci, însă în marea lor majoritate temperaturile estimate vor fi mai ridicate decât cele normale, 0…4 grade ziua și -6…-2 grade noaptea, mediat regional.

Între 18 și 22 ianuarie, vor fi precipitații locale, temporare – la început ploi, apoi posibil mixte, regimul pluviometric fiind ușor excedentar în vestul și sud-vestul regiunii. În a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitații va fi mai redusă, au precizat meteorologii.

Maramureș

În Maramureș,  din 24 ianuarie este estimată o răcire a vremii, astfel că temperaturile vor deveni mai apropiate de cele normale, cu 1…4 grade ziua și -6…-4 grade noaptea, mediat regional. Între 17 și 22 ianuarie, precipitațiile vor fi frecvente și local mai însemnate cantitativ – ploi la început, apoi posibil mixte.

În cea de-a doua săptămână, regimul pluviometric va fi deficitar, cu probabilitate de precipitații redusă, scrie în raportul ANM.

Moldova

În Moldova, din data de 23 ianuarie, temperaturile vor fi în scădere, dar în general se vor situa tot peste cele climatologic specifice, fiind estimate valori diurne de 1…4 grade și nocturne de -6…-2 grade, mediat regional. Între 17 și 19 ianuarie, pe areale restrânse va ploua slab, iar pentru perioada 20-23 ianuarie sunt estimate precipitații locale, mixte. Din 24 ianuarie, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă, scriu reprezentanții ANM.

Dobrogea

În Dobrogea, vremea va fi în încălzire apreciabilă, astfel încât între 17 și 21 ianuarie valorile termice vor fi semnificativ mai ridicate față de cele obișnuite în această perioadă din an; media maximelor va fi 11…17 grade și a minimelor de 5…10 grade.

În a doua săptămână, temperaturile vor fi în scădere, dar se va situa peste normele climatologice ale ultimei decade de ianuarie, fiind estimate valori diurne de 3…7 grade și nocturne de -2…2 grade, mediat regional. Pe parcursul întregului interval de referință, regimul pluviometric va fi deficitar, probabilitatea pentru precipitații locale fiind mai ridicată între 22 și 25 ianuarie, se arată în analiza ANM.

Muntenia

În Muntenia, încălzirea apreciabilă a vremii din prima parte a intervalului, va determina înregistrarea unor valori termice semnificativ mai ridicate față de cele normale în luna ianuarie, în special între 17 și 19 ianuarie când media maximelor va fi de 15…19 grade, iar a minimelor de 4…8 grade.

Temperaturile vor fi în scădere începând din 23 ianuarie, dar chiar și după această dată este estimat un regim termic mediu în general peste cel climatologic specific perioadei, cu valori diurne de 4…9 grade și nocturne de -3…0 grade. În primele zile, pe arii restrânse vor fi averse de ploaie, în general slabe, iar probabilitatea pentru precipitații locale va fi mai ridicată între 21 și 23 ianuarie, scriu meteorologii.

Oltenia

În Oltenia, pe parcursul primei săptămâni, valorile de temperatură vor fi în creștere și se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei. În zilele cele mai calde, respectiv 18, 19 și 20 ianuarie, vor fi maxime diurne de 13…19 grade și minime nocturne de 4…8 grade, iar la începutul intervalului și între 21 și 23 ianuarie, temperatura aerului va avea valori maxime de 5…9 grade și minime de -2…2 grade.

Ulterior, răcirea vremii va continua, însă regimul termic va fi în general peste cel mediu caracteristic în ultima decadă a lunii ianuarie. În prima săptămână, regimul pluviometric va fi excedentar, cu precipitații predominant sub formă de ploaie pe arii extinse și local mai însemnate cantitativ. În a doua parte a intervalului, probabilitatea pentru precipitații va fi mai redusă, conform ANM.

România, lovită de un val de aer tropical

În zilele trecute, chiar dacă ne-am aflat într-o lună considerată geroasă, în țara noastră s-au înregistrat temperaturi ridicate pentru această perioadă calendaristică. De aceea, pe arii extinse, termometrele au indicat valori termice ce au depășit 15 sau chiar 20 de grade Celsius.

De altfel, în sudul și estul țării s-au înregistrat miercuri, 18 ianuarie, noi recorduri de căldură. De pildă, la Turnu Măgurele au fost înregistrate 22,5 grade Celsius, un nou record absolut de temperatură pentru luna ianuarie în România.

Anterior, cea mai mare valoare termică din luna lui Gerar a fost de 22,2 de grade Celsius la Oravița, pe 7 ianuarie 2001.

Însă, conform datelor obținute de cei de la meteoradar.ro, în zilele anterioare au fost înregistrate o serie de recorduri de temperaturi în mai multe orașe din țară, inclusiv în București.

În mod normal, în luna lui Gerar, valorile termice medii specifice acestei perioade trebuie să fie unele negative în cea mai mare parte a țării, încadrate în general între -4 și 0 grade în zonele de deal și câmpie. Totodată, maximele nu ar trebui să depășească 5 – 10 grade.