Infofinanciar > Info > Câți bani primesc în plus pensionarii de la 1 ianuarie. Pensiile cresc și cu 1.000 de lei
Info

Câți bani primesc în plus pensionarii de la 1 ianuarie. Pensiile cresc și cu 1.000 de lei

Câți bani primesc în plus pensionarii de la 1 ianuarie. Pensiile cresc și cu 1.000 de lei
Sursa foto: Arhiva companiei

După majorarea din septembrie, de care au beneficiat majoritatea pensionarilor din România, pensiile vor crește din nou de la 1 ianuarie. De un plus vor beneficia și românii care primesc pensia minimă.

Începând de la 1 ianuarie anul viitor, pensiile pentru majoritatea românilor vor înregistra o nouă creștere. Măsura se va aplica și pentru indemnizația socială pentru pensionari. (pensia socială minimă garantată). Aceasta se acordă românilor care nu au îndeplinit condițiile stagiului de cotizare la sistemul de asigurări sociale.

Astfel, de la începutul anului viitor, aproape patru milioane de pensionari vor beneficia de mai mulți bani. Excepție de la această măsură vor face cei aproximativ 200.000 de seniori care, în urma recalculării din septembrie, au avut o ajustare negativă. În cazul acestora, pensiile vor rămâne la aceeași valoare.

Cu cât vor crește pensiile

Conform prevederilor legale în vigoare, de la 1 ianuarie, pensia se va indexa cu 12,3%. „Sunt doi parametri care influențează majorarea anuală a pensiei: 100% rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Creșterea pensiilor pentru 2025 va fi peste rata inflației”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Raul Giuglea.

Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice, în luna octombrie, pensia medie a avut valoarea de 2.735 lei. Iar numărul total al pensionarilor a fost de 4.706.791. Conform modelului de calcul prezentat de CNPP, la o valoare de aproximativ 2.700 de lei, majorarea medie rezultată în urma indexării din ianuarie va fi de 330 de lei. Ca urmare, pensia medie va depăși 3.000 de lei. Ceea ce înseamnă că vor fi supuse impozitării, pragul fiind stabilit prin legea promulgată de președintele Iohannis.

Măsura indexării are ca scop principal compensarea inflației și sprijinirea persoanelor defavorizate, care beneficiază de venituri mici. Majorarea procentuală de 12,3% care intră în vigoare de la 1 ianuarie se aplică și indemnizației sociale pentru pensionari. Astfel, pensia socială minimă garantată va crește cu 153 de lei, respectiv de la 1.281 lei la 1.434 lei.

Ce bani vor încasa pensionarii

„Valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației. La care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi”, au precizat oficialii CNPP.

Iată valorile medii cu care se vor majora pensiile, de la începutul anului viitor:

Pentru o pensie în 2024 de 2.000 lei, creșterea de la 1 ianuarie va fi de 240 lei, total: 2.240 lei.

Pentru o pensie în 2024 de 3.000 creșterea de la 1 ianuarie va fi de 360 lei, total: 3.360 lei.

Pentru o pensie în 2024 de 4.000 lei creșterea de la 1 ianuarie va fi de 480 lei, total: 4.480 lei.

Pentru o pensie în 2024 de 5.000 lei creșterea de la 1 ianuarie va fi de 600 lei, total: 5.600 lei.

Pentru o pensie în 2024 de 6.000 lei creșterea de la 1 ianuarie va fi de 720 lei, total: 6.720 lei.

Pentru o pensie în 2024 de 8.000 lei creșterea de la 1 ianuarie va fi de 1.000 lei, total: 9.200 lei, conform mediaflux.