Infofinanciar > Info > Iarna încă n-a părăsit România! În ce județe a nins
Info

Iarna încă n-a părăsit România! În ce județe a nins

Iarna încă n-a părăsit România! În ce județe a nins
sursa foto arhiva companiei

Iarna și-a făcut din nou apariția în România. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă până la 21 martie, ora 20.

Vor fi precipitații slabe, sub formă de ninsoare în nordul și centrul Moldovei și mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul și estul Transilvaniei.

În Carpații Orientali și Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10…15 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40…50 km/h în estul, sud-estul țării și la munte, iar în cursul zilei de marți și în vest.

Miercuri, valorile termice vor fi în uşoară creştere faţă de ziua anterioară în majoritatea zonelor şi se vor situa în general în jurul normelor perioadei. Înnorările vor fi mai persistente în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi în zonele montane, iar în restul teritoriului cerul va fi temporar noros.

Local, vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare în Moldova, mixte în sudul şi estul Transilvaniei şi mai ales ploi şi lapoviţă în Maramureş, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi izolat în Crişana.

În zona montană va ninge în general slab cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, local în estul şi sud-estul teritoriului (cu rafale în general de 40…50 km/h) şi în extremitatea de sud-vest.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 4 grade. Noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă şi se va produce brumă, potrivit ANM.