De azi vremea începe să se răcească rapid în întreaga țară și vom avea ger în numeroase regiuni. Conform prognozei meteo, temperaturile cele mai scăzute se vor înregistra în Transilvania şi Moldova, unde minimele vor coborî sub -15 grade şi pot ajunge şi până la -20 de grade
Și în Capitală temperaturile vor coborî noaptea până la -8 sau chiar -10 grade. În timpul zilei, maximele termice vor ajunge la 1-2 grade. De astă-seară vom avea parte și de ninsori, iar zăpada se va depune într-un strat de 1-3 centimetri în noaptea de sâmbătă spre duminică. Grosimea lui va crește mâine, duminică, pentru că ninsorile vor continua.
„Nu numai zona montană va consemna un strat de zăpată, dar şi în zonele mai joase din partea de est şi sud-est. Inclusiv în Capitală, ne aşteptăm, pe lângă faptul că şi temperaturile vor scădea significativ, şi la precipitaţii”, a declarat directorul Elena Mateescu, directorul ANM.
Începând de azi vremea va intra într-un proces de răcire în toate regiunile. Până spre finalul săptămânii temperaturile se vor menţine sub mediile multianuale specifice perioadei.
Cum va fi vremea în țară
Conform avertizării de Cod galben de ninsori şi viscol emise de ANM vor fi afectate 12 judeţe din Moldova, Muntenia şi Dobrogea.
Ninsori viscolite se vor semnala astăzi, în Moldova, nord-estul şi estul Munteniei şi nordul Dobrogei. În regiunile respective, vântul se va manifesta puternic, se vor consemna intensificări până la viteze de 50-65 km/h. Din acest motiv și vizibilitatea va scădea sub 100 m. Temeperaturile vor scădea rapid în majoritatea regiunilor.
Ninsori se vor semnala și în sudul şi estul Transilvania. Și la munte va ninge consistent şi se va depune strat de zăpadă de până la10 cm.
Precipitații se vor semnala și în Muntenia şi local în Oltenia şi Dobrogea. Acestea vor fi la început vor fi ploi şi lapoviţă, dar se vor transforma pe parcursul zilei în ninsori.
Din această seară şi până marţi dimineaţa va ninge în sudul și sud-estul țării. Ninsori parţiale vor fi și în centru. Grosimea stratului de zăpadă depus va varia între 5 și 15 cm. Astăzi, vântul va avea intensificări în regiunile vestice, estice şi sud-estice. Vitezele atinse vor fi de 40-50 km/h.
Lapoviţa, vântul, poleiul şi vremea rece se vor menține în cea mai mare parte a ţării, până marţi dimineaţa.
Care vor fi temperaturile săptămâna aceasta
Începând din această dimineaţa şi până duminică, la ora 8:00, temepraturile vor coborî şi vremea va fi închisă în Capitală.
În prima parte a zilei se vor consemna mai multe precipitaţii slabe mixte. La noapte temporar va ninge slab şi se va depune strat de zăpadă de 1 – 3 cm. Temperaturile maxime nu vor depăși 1 – 3 grade. Minimele termice vor fi între -4 și -2 grade.
În perioada 16 februarie, ora 8:00 – 18 februarie, ora 10:00, în Bucureşti, vremea se va menţine rece. Cerul va fi noros şi temporar va ninge, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade şi 1 grad. Minimele vor varia între -5 şi -2 grade, conform economica.
