Infofinanciar > Info > Idei de a-ți petrece „noaptea dintre ani”! Ce evenimente vor fi organizate de Revelion
Info

Idei de a-ți petrece „noaptea dintre ani”! Ce evenimente vor fi organizate de Revelion

Autoritățile locale și plafonul de 2.5% Concert, Sursă foto: B365
Sursă foto: B365

În noaptea dintre ani, de Revelion, vor fi organizate mai multe concerte în aer liber în București, Cluj sau Sibiu. Astfel, cei care nu și-au stabilit vreun plan cu ocazia acestei sărbători, se vor putea  bucura de aceste spectacole, care îi vor avea pe scenă  pe unii dintre cei mai talentați artiști ai muzicii românești.

De pildă, în București va exista un singur concert, organizat de Primăria Sectorului 3 în Parcul Titan. La acest eveniment vor cânta Delia, Voltaj, Guess Who, Emaa, Marius Mihalache Band, Cosmin Seleşi Orchestra şi DJ Manuel Riva.

Potrivit organizatorilor, concertul va începe la ora 20:00.

„Primăria Sectorului 3 îi invită pe bucureșteni, și în acest an, să petreacă împreună în noaptea dintre ani.

Evenimentul va avea loc în Parcul Titan, începând cu ora 20.00.

Cea de-a X- a ediție se desfășoară sub sloganul „Esențial: Fii de viață!”, un concept care ne îndeamnă către o viață dinamică, plină de energie și bucurie”, se arată în comunicatul Primăriei S3.

Petrecere la Palatul Parlamentului

Dacă nu au fost impresionați de anunțul acestui eveniment, bucureștenii mai au posibilitatea să se distreze de Revelion la Palatul Parlamentului, unde vor cânta, printre alții, Delia sau Theo Rose.

„În deschiderea serii, Lady Sax vă va purta pe acorduri fine de muzica cafe concert care invită la socializare, iar mai apoi vom întâmpina primele minute ale anului 2023 pe ritmurile vibrante ale Tarafului Cleante, co-amfitrionul evenimentului. Delia și Theo Rose vor întreține pofta de distracție până în zorii zilei, invitându-vă să fredonați cele mai îndrăgite hit-uri ale momentului”, au transmis organizatorii evenimentului, scriu cei de la Gândul.

Cei care își doresc să participe la petrecerea de la Palatul Parlamentului trebuie să-și cumpere bilete, iar acestea pot ajunge și la peste 1740 de lei (categoria Gold). Cele mai ieftine tichete vor costa 540 de lei (categoria silver).

Cum se pot distra clujenii și sibienii

În capitala Ardealului, Cluj-Napoca, doritorii pot participa de Revelion în Piața Unirii la un show inedit și la un spectacol magic de artificii, care va dura aproximativ 10 minute.

Organizatorii spun că evenimentul va începe la ora 22:00, când pe scena vor urca cei de la DJ Project, iar, ulterior, de la 23:00, oamenii îi vor asculta pe artiștii trupei Compact.

Pentru organizarea celor două evenimente, Primăria Clujului a alocat un buget de 700.000 de lei, care se împarte în: cheltuieli legate de prestațiile artiștilor (onorariu, transport, cazare și masă) – 300.000 lei, costurile pentru iluminat arhitectural – 100.000 lei, promovarea evenimentelor – 20.000 lei, costurile pentru spectacolele cu drone și artificii – 130.000 lei, realizarea unor spectacole multimedia de lasere și video mappin sincronizat pe o coloană sonoră – 150.000 lei.

În Sibiu, spectacolul de Revelion, organizat în Piața Mare, îi va aduce în fața oamenilor pe Irina Rimes, dar și pe DJ-ul sibian, FunkyDrop.

Primăria din Sibiu a finanțat spectacolul cu 250.000 de lei din bugetul local.