Tot mai multe țări se îndreaptă spre regimuri totalitare, în timp ce democrația se erodează la nivel mondial, potrivit unui nou raport al Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (IDEA), o organizație interguvernamentală, care efectuează astfel de studii.
Instituția, cu sediul la Stockholm, a declarat că jumătate dintre țările democrate din întreaga lume se află într-o stare de declin, cauzat de înrăutățirea libertăților civile și a statului de drept, în timp ce guvernele statelor deja autoritare devin din ce în ce mai opresive.
IDEA a precizat că acest declin survine în urma confruntării liderilor aleși cu provocări fără precedent, de la pandemia COVID-19 la războiul Rusiei în Ucraina, crizele economice și sociale, recesiunea globală iminentă și nu în ultimul rând, periculoasele schimbări climatice.
Raportul „Starea globală a democrației 2022″ a arătat că numărul țărilor cu cea mai severă erodare democratică a atins un apogeu, iar democrații precum India și Statele Unite sunt și ele incluse în studiu.
Sunt indicii îngrijorătoare care indică un declin al democrației chiar și în țările care prezintă nivele medii și înalte ale standardelor democratice.
Care sunt amenințările democrației
Declinul democrației la nivel mondial include subminarea rezultatelor credibile ale alegerilor, restricțiile privind libertățile și drepturile în cadrul online, respingerea tinerilor partidelor politice, precum și față de liderii „demodați”, corupția insesizabilă și ascensiunea partidelor de extremă dreapta care au acaparat politica.
Cu toate acestea, secretarul general al IDEA, Kevin Casas-Zamora, a declarat că, în general, Europa se descurcă bine, iar țări precum Slovenia și Moldova au făcut progrese remarcabile în ultima perioadă.
Standardele democratice din Europa au avut tendința de a se echilibra, ceea ce înseamnă că progresul este încă posibil, dar nu este întotdeauna realizat. Acest lucru îi poate împinge pe unii cetățeni dezamăgiți în căutare alte modalități de a-și îndeplini așteptările: „Această nemulțumire se manifestă prin atitudini politice foarte extreme, care deseori transformă părți ale populației în țapi ispășitori și care îmbrățișează în special mesajul partidelor de extremă dreaptă„, a spus el.
Casas-Zamora a încurajat apărarea ideologiilor care întruchipează societățile democratice, cum ar fi presa liberă, alegerile corecte și mecanismele de control și echilibru, și a susținut că societățile trebuie să continue să extindă și să reînnoiască democrația, prin inițiative precum reforme sau activismul tineresc.
„Niciodată nu a existat o astfel de urgență asupra căreia democrațiile trebuie să răspundă, să le dovedească cetățenilor că pot încheia contracte sociale noi, inovatoare, care să unească oamenii înloc să îi dezbine”, a spus el.
Există și vești pozitive
În ciuda tabloului negativ al lucrurilor, există multe exemple de reziliență împotriva extremelor în întreaga lume, în locuri în care democrația este absentă sau amenințată.
Ucrainenii au rezistat războiului de agresiune al Rusiei, femeile iraniene luptă împotriva dictaturii teocratice a țării, iar în China, cetățenii protestează împotriva politicii guvernamentale de zero COVID care le-a furat complet libertatea.
Raportul insistă asupra faptului că vigilența trebuie să prevaleze, deoarece starea globală a democrației rămâne fragilă, iar în multe țări, performanța democratică nu este mai bună decât în 1990, arată Euronews.