Un tablou care contrastează cu rigiditatea bilaterală din ultimul deceniu, în care au fost suspendate vizitele la nivel înalt. Însă acum s-a întâmplat, Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu și omologul său ungar, Peter Szijjarto s-au prezentat, marți, jovial în fața camerelor de luat vederi, vorbindu-și unul altuia ca doi vechi amici, conform DW.
Atacul Rusiei asupra Ucrainei a reușit să facă un lucru, la care foarte multă lume nu aștepta. Așadar, conform Deutsche Welle, Ungaria pare gata să-și abandoneze, pe moment, marșul său economic în Transilvania, iar România îi promite, în schimb, sprijin în criza gazelor care a cuprins întregul continent. Politica naționalistă a Ungariei cedează în fața crizei economice care a dus forintul la un minim istoric, iar guvernul de la Budapesta a acceptat toate condițiile puse de Comisia Europeană, pentru a putea accesa banii de la Bruxelles. Politica europeană bani contra stat de drept ar putea schimba traiectoria populistă a guvernului de la Budapesta. Săptămâna trecută, Ungaria s-a angajat, printre altele, să schimbe regulile penale în procesele de corupție, să acorde mai mult spaţiu pentru consultarea publică în cazul legilor iniţiate de guvern şi să reducă numărul ordonanțelor de urgenţă. În plus, guvernul condus de Viktor Orban a acceptat recomandarea Comisiei Europeme ca o parte semnificativă din fondurile UE să fie cheltuită pentru creşterea independenţei energetice, mai ale că Ungaria importă circa 80% din necesarul său de gaz și 65% din cel de petrol din Rusia.
Schimburi avantajoase
La București, Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto a discutat cu omologul său român despre „o majorare semnificativă a capacităţii interconectorului care leagă reţelele de distribuţie de gaze din România şi Ungaria”. Șeful diplomației de la Budapesta a explicat că în prezent, România poate primi din Ungaria 2,6 miliarde metri cubi de gaze pe an, în vreme ce în sens invers, din România spre Ungaria, interconectorul poate suporta doar 1,7 miliarde metri cubi pe an, iar această cantitate ar urma să crească în doi pași: la început până la 2,5 miliarde, iar apoi la 3 miliarde anual. În schimbul mâinii întinse de România, Ungaria e dispusă la concesii simbolice și diplomatice: vizita anuală a premierului Viktor Orban la tabăra de vară de la Tusnad de săptămâna viitoare nu va mai face valuri, nu-i va mai incita pe tinerii maghiari veniți acolo spre entuziasme patriotice excesive și pasiuni medievale pentru cuceriri; proiectele economice destinate de Budapesta doar comunității maghiare nu vor mai fi discriminatorii, sau pe fondul crizei care se simte deja, nu vor mai fi deloc; Ungaria susține aderarea României la Spațiul Schengen de liberă circulație, pentru că oricum s-a săturat să asigure securitatea acestei frontiere unde se înghesuie și migranții veniți din Sud. Dincolo de aceste compromisuri, Ungaria și România continuă să se susțină reciproc pentru poziții importante în diferite instituții internaționale. De pildă, Ungaria ar putea miza pe președintele Klaus Iohannis în cursa pentru șefia NATO și, chiar mai important, va înceta să se opună primirii României în OECD, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.