La examenul de Bacalaureat din acest an s-a înregistrat cel mai mic număr de absolvenți înscriși din 1990 încoace. Experții în educație se așteaptă la o scădere a nivelului studenților în învățământul superior.
Aproximativ 40.000 de absolvenți de liceu au decis să nu se înscrie la examenul maturității care va începe în câteva zile. Acesta este cel mai mare număr de elevi care au decis să sară testarea națională.
Sorin Câmpeanu, ministrul Educației a spus că această scădere este „de-a dreptul dramatică”.
Cele mai slabe rezultate
Claudiu Tufiș, conferențiar doctor, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București spune că anul acesta, pe lângă cel mai mic număr de elevi înscriși, este posibil să înregistrăm și cele mai slabe rezultate de până acum.
”Cei 40.000 de elevi care nu s-au înscris la Bacalaureat înseamnă cam 26% din întreaga cohortă. Deci, unu din patru elevi nici măcar nu se prezintă, la care se se va adăuga o rată de 40% care nu vor lua examenul. Deci, practic vom avea dintr-o cohortă de 150.000 de elevi, 40.000 neînscrişi, vor trece Bac-ul doar vreo 70.000. Acesta va însemna mai puţin de jumătate din toţi elevii clasei a XII-a”, a susținut acesta.
Din această cauză, foarte multe locuri în universități riscă să rămână neocupate. Este de așteptat, de asemenea, ca nivelul să aibă o nouă scădere, în condițiile în care există și așa un prag critic.
Lector la Universitatea din Oradea, Mihai Maci spune că există în cadrul facultății și studenți care cresc silabisind. Acesta este silit să-i treacă de pe un an pe altul deoarece este un șantaj psihologic la mijloc.
„Funcţionează în felul următor: dacă am o astfel de loază şi aceasta este unul din cei 20 – numărul magic pe care ni-l cere ministerul ca să avem un an – pot să-l cad, dar se desfiinţează anul. Şi cu ceilalţi 19 ce fac? Şi atunci, judecăm nu în logica binelui, ci în logica celui mai mic rău. Adică, îl chem în sesiune, îl cad, îl pun să mai înveţe ceva şi apoi îi dau un 5. Sigur, pot să nu-l bag în licenţă, pentru că acolo nu mai condiţionează nimeni. Dar, cu anii, aşa funcţionează lucrurile”.
La facultate cu nivel de clasa a VI-a
Tot Mihai Maci este de părere că este necesară o testare minimă care să includă scris, citit și cultură generală la admiterea în învățământul superior.
”Eu i-aş testa minimal, nu mă înteresează cunoştinţe de specialitate pentru că nu au, pe mine mă înteresează scris, citit, cultură generală şi pe baza lor să pot face o medie. Mai fac câteodată pentru uzul meu personal. Nivelul lor – fără nicio supărare – la intrarea în facultate – este undeva la nivelul clasei a VI-a de pe vremea noastră”, atrage atenţia universitarul.
Nu suntem în top 1.000 de universități
Niciuna dintre universitățile din România nu se mai află în topul QS World University Ranking– ediția 2022. Acesta este cel mai nou clasament al instituțiilor de învățământ superior, care a fost publicat pe 9 iunie.
În anul 2021, în această ierarhie, au fost incluse două universități mari românești și anume: Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Acestea au coborât în anul curent în grupa 1.001-1.200. în aceeași grupă se află și Universitatea de Vest din Timișoara.