Infofinanciar > Lumea la zi > „Imperiul rus” intră în colaps? Cum i se va schimba norocul lui Vladimir Putin
Lumea la zi

„Imperiul rus” intră în colaps? Cum i se va schimba norocul lui Vladimir Putin

„Imperiul rus” intră în colaps? Cum i se va schimba norocul lui Vladimir Putin
Credit imagine: dreamstime.com

Istoria Rusiei a fost una plină de suișuri și coborâșuri, iar coborâșurile nu au fost întotdeauna previzibile pentru marii lideri. De cele mai multe ori, crizele au început atunci când o altă țară, în special una considerată mai slabă, s-a impus în fața Rusiei.

Conform analiștilor de la The Telegraph, această posibilitate se întrevede din ce în ce mai mult în cazul lui Vladimir Putin și al războiului pe care îl duce în Ucraina și care până acum nu s-a dovedit foarte fructuos pentru Kremlin. În plus, experții amintesc de faptul că marile căderi de imperii și de regim au fost de așteptat, dar poate nu în momentul și sub forma în care au avut cu adevărat loc.

Cum au căzut alte mari puteri din istorie

Altfel spus, deși căderea URSS-ului era un scenariu plauzibil, nimeni nu s-ar fi așteptat ca acest lucru să aibă loc după politicile de glasnost și perestroika ale lui Mihail Gorbaciov, în plin Război Rece. Mai departe în trecut, căderea Vechiului Regim din Franța era la rândul ei plauzibilă, dar nimeni nu s-ar fi așteptat ca regina străină, Maria Antoaneta, căsătorită cu blajinul Ludovic al XVI-lea, să fie monarhii în timpul cărora va începe Revoluția Franceză. Mai mult decât atât, ghilotinarea cuplului regal, precum și execuțiile în masă din acea perioadă, au fost un șoc, mai ales după ce cu o sută de ani în urmă, în Marea Britanie, căderea monarhiei absolute s-a petrecut fără vărsare de sânge, în evenimentul cunoscut drept Glorioasa Revoluție.

Germania aproape că a câștigat Primul Război Mondial, dar faptul că a fost învinsă de Antanta a dus la disoluția imperiului și, indirect, la o înfrângere încă și mai răsunătoare în cea de-a doua conflagrație mondială. Așadar, analiștii politici și istoricii consideră că este necesară intervenția unui stat sau a unei alianțe externe, ori, cum a fost în cazul revoluțiilor din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, un efect de domino. Iar Rusia pare să se încadreze, conform specialiștilor de la The Telegraph, care sunt citați de Ziare.Com.

Ce îl așteaptă pe Vladimir Putin

În prezent, războiul ruso-ucrainean durează de mai bine de un an, deși propaganda de la Kremlin din preajma invaziei prevedea că Ucraina va cădea în trei zile. Au fost pierderi masive de vieți omenești de ambele părți beligerante. Anumiți actori din acest război, precum liderul mercenarilor ruși Wagner, Evgheni Prigojin, ar putea ei înșiși să îngreuneze situația pentru Moscova. Prigojin a criticat în repetate rânduri înalții oficiali ruși, chiar dacă nu pe Vladimir Putin în mod direct, pentru faptul că nu aprovizionează soldații cu suficientă muniție și astfel se fac vinovați în mod indirect de morțile numeroase din rândul părții ruse.