Infofinanciar > Lumea la zi > Implicarea Coreei de Nord în conflictul din Ucraina. Arme în valoare de 5,5 miliarde de dolari către Rusia
Lumea la zi

Implicarea Coreei de Nord în conflictul din Ucraina. Arme în valoare de 5,5 miliarde de dolari către Rusia

Implicarea Coreei de Nord în conflictul din Ucraina. Arme în valoare de 5,5 miliarde de dolari către Rusia
sursa foto arhiva companiei

Livrările de arme ale Coreei de Nord către Rusia pentru a fi utilizate în războiul acesteia împotriva Ucrainei se ridică la 5,5 miliarde de dolari, se arată într-un studiu publicat de Fundaţia Friedrich-Naumann.

În raportul intitulat „Partenerul lui Putin”, fundaţia germană, considerată apropiată Partidului Liber Democrat, condus de ministrul de finanţe Christian Lindner, apreciază că valoarea exporturilor Coreei de Nord ar putea creşte cu sute de milioane de dolari ca urmare a unei potenţiale desfăşurări de trupe nord-coreene în Ucraina, potrivit dpa citat de Agerpres.

Pentru acest studiu, Olena Guseinova de la Universitatea Hankuk de Studii Internaţionale din Seul a evaluat rapoarte ale serviciilor de informaţii, documente filtrate în spaţiul public, precum şi preţurile muniţiilor din tranzacţii anterioare cu arme ale Coreei de Nord.

Experta a estimat, în baza acestor documente, între 1,7 miliarde şi 5,5 miliarde de dolari volumul livrărilor de arme nord-coreene către Rusia începând din februarie 2022, când Moscova şi-a început invazia în Ucraina.

Banca Centrală a Coreei de Sud estimează volumul total al Produsului Intern Brut (PIB) al Coreei de Nord pe anul trecut la 23,7 miliarde de dolari, astfel încât suma de 5,5 miliarde de dolari rezultată din exporturile de arme către Rusia ar reprezenta aproape 25% din PIB-ul Coreei de Nord, conform studiului menţionat.

Coreea de Nord nu publică date privind exporturile sale de arme, ceea ce face practic imposibilă o estimare mai precisă, notează dpa.