Infofinanciar > Info > Importurile de vin au trecut de 268 milioane euro în România. Exporturile sunt la un sfert
Info

Importurile de vin au trecut de 268 milioane euro în România. Exporturile sunt la un sfert

Pahar vin
Sursa foto: Arhiva companiei

Valoarea totală a importurilor de vin în România a ajuns la 268,4 milioane de euro. Exporturile au atins doar 72,5 milioane de euro.

Importurile de vin ale României au crescut anul trecut cu 30 de milioane de euro, de la 238 în 2022. Raportat la preț, în 2023, România a importat vinuri cu 2,17 euro/litru, în scădere cu 5% față de anul anterior.

Valoarea exporturilor a ajuns la 72,5 milioane de euro în 2023. Prețul pe litru pentru vinul exportat a crescut la 2,09 euro/l. Volumul total exportat este în continuă scădere, de la 36.300 de tone în 2022 la 34.600 de tone în 2023.

„Se întrevede o tendință destul de clară – o creștere a prețului mediu per litru de vin exportat. Care rămâne undeva între 5 și 7% pe an. Aceasta este dublată de o scădere a volumelor exportate, peste 10% diferență între 2021 și 2023. Asta înseamnă că mai mult vin premium românesc ajunge la mai multă lume. Și că începem să avem și consumatori pe piața internațională care revin la vinurile românești”, a explicat fondatoarea platformei Wines of Romania, Marinela Ardelean, citată de profit.