Mario De Mezzo, noul primar al Slatinei, a anunțat creșterea taxelor cu 500% pentru anumite terenuri și clădiri neîngrijite. Proprietarii care își lasă clădirile sau terenurile în paragină vor fi direct afectați. Printre aceștia se numără cei care dețin clădiri istorice în centrul vechi al orașului.
Primarul a precizat că va oferi timp pentru renovări și reparații.
„O modificare în sistemul de taxare de anul următor pe care eu am insistat să o avem, este ca locuitorii care-și lasă proprietățile în paragină, să aibă impozitul majorat cu 500%. Asta înseamnă că dacă un proprietar are un câmp pe care lasă să crească bălării, ambrozie, orice altceva, proprietarii care nu fac diligențele corecte, de exemplu pentru reabilitarea clădirilor din centrul vechi și le lasă în paragină, anul viitor vor plăti impozite majorate cu 500%”, a declarat noul primar al Slatinei.
Codul Fiscal permite consiliilor locale să majoreze impozitele pe clădiri și terenuri neîngrijite cu până la 500%.