Infofinanciar > Info > Impozitele cresc, taxele cresc, acum cresc și amenzile pentru cei care nu plătesc parcările
Info

Impozitele cresc, taxele cresc, acum cresc și amenzile pentru cei care nu plătesc parcările

locuri de parcare - sursa foto - b365.ro
Foto: facebook.com

Primăria Capitalei propune creșterea amenzilor pentru cei care nu plătesc parcările. Este vorba de acele parcări gestionate de municipalitate și marcate cu vopsea albastră.

Un proiect, care va fi dezbătut joi, propune, pe lângă amenda inițială de 200 lei, și o a doua sancțiune, cuprinsă între 1.500 și 2.500 lei.

Numai pentru cei care nu plătesc parcările

Datele oficiale arată că doar aproximativ 55% din șoferii care parchează pe locurile albastre plătesc taxa. Dar restul? Cum să îi prindă Nicușor Dan și pe ceilalți?

Din august 2022, atunci când a intrat în vigoare noul regulament, Primăria a aplicat 179.000 de amenzi pentru neplata tarifului. iIar datele oficiale arată că doar 55% dintre șoferi plătesc taxa. Amenda de 200 lei pentru neplata parcării nu e suficientă.  Viceprimarul Stelian Bujduvean, a propus o a doua sancțiune, între 1.500 și 2.500 lei pentru persoanele fizice. Respectiv, între 3.000 și 5.000 lei pentru persoanele juridice, dacă nu se plătește prima amendă, cea de 200 lei.

Scanează tot

Pe lângă taxatorii din parcări, Compania Municipală Parking București scanează plăcuțele de înmatriculare cu două mașini special echipate.

Nicuşor Dan: ”Scanează cam 20.000 de mașini pe zi. Nu este o miză pentru noi încasarea, adică. încasările sunt de 3-4 milioane pe lună și noi plătim subvenție la STB peste 100 de milioane de lei lunar. Important este să încurajăm oamenii să folosească transportul public”.

Primăria Generală administrează 28.000 de locuri de parcare cu plată, iar alte 10.000 de locuri sunt în curs de amenajare. Dacă va fi votat, proiectul cu noile amenzi intră în vigoare în termen de 10 zile.

Parcarea în Capitală e mai simplă

Aplicația „Parking Bucuresti” va ajută să parcați mai ușor în Capitală și să plătiți rapid contravaloarea locului ocupat. Descărcați gratuit aplicația „Parking Bucuresti” din AppStore sau din Google Play si creați-vă un cont personal.

Prin „Parking Bucuresti” App puteți achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-vă cardul bancar sau prin SMS la numarul 7458. Rămâne, însă, valabilă si alternativa de plată cu cash în toate parcajele gestionate de Compania Municipală Parking București S.A.

Aplicația vă sprijină și în găsirea în cel mai scurt timp a parcajelor din apropierea destinației alese. Mai mult, softul vă configurează ruta optimă spre parcarea dorită.