Statul se confruntă cu o gaură bugetară destul de mare, care vine cu diferite probleme în legătură cu perspectivele financiare și economice ale țării. Astfel, oficialii au în vedere implementarea unor diferită măsuri de ordin fiscal care ar avea rolul de a rezolva acest deficit bugetar. Aceste măsuri ar urma să fie aplicate din luna septembrie a acestui an.
Deși implementarea acestor măsuri este o decizie pozitivă pentru actuala situație a statului, acestea ar putea avea și efecte negative la nivelul unor anumite sector. Conform datelor transmise, anumite microîntreprinderi ar putea avea de suferit din cauza acestor măsuri fiscale implementate de Guvern.
Microîntreprinderile, afectate de măsurile fiscale
Potrivit datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) transmise la solicitarea Economedia, în România există peste 207.000 de microîntreprinderi cu venituri de peste 300.000 de lei care sunt vizate de măsurile pe care Guvernul dorește să le impună la nivelul țării. Acestea ar putea fi afectate de plata unui impozit de 3% pe venit, una dintre măsurile fiscale aflate pe masa de discuții a Executivului. Guvernul discută o serie de politici fiscale pe care speră să le pună în aplicare începând cu luna septembrie. În 2022, peste 579.000 de microîntreprinderi au generat venituri de până la 300.000 de lei, potrivit ONRC.
Datele analizate arată că în 2022, în România existau 1.055.591 de microîntreprinderi, județul Cluj având cele mai multe (61.814), urmat de Ilfov (52.333), Timiș (48.031), Constanța (41.228) și Brașov (37.437). Dar, Tulcea (8.202), Botoșani (7.763), Ialomița (7.595), Mehedinți (6.923) și Covasna (6.433) se află la polul opus și au cele mai puține microîntreprinderi înregistrate. Microîntreprinderile au pierdut zeci de mii de lucrători într-un singur an, în timp ce și-au crescut veniturile și câștigurile. Mulți oameni s-au pierdut locul de muncă în 2022, dar se pare că acest lucru a fost benefic pentru micile afaceri.
În ceea ce privește câștigurile pentru anul 2022, microîntreprinderile au adus un total de 280 de miliarde de lei, în creștere față de cele 245 de miliarde de lei pe care le-au înregistrat în 2021. Profitul net al microîntreprinderilor a urcat de la 55 de miliarde de lei în 2021 la 66 de miliarde de lei în 2022. În ceea ce privește pierderile nete, microîntreprinderile au avut și în 2022 un an mai bun decât în 2021, din acest punct de vedere, fiind vorba de un minus de 10,9 miliarde de lei față de 11,1 miliarde de lei, totalul din 2021. Cu toate acestea, comparativ cu 2021, microîntreprinderile au pierdut peste 5.000 de angajați anul trecut.
Măsurile fiscale ale Guvernului
Pentru a rezolva problema deficitului bugetar, statul are în vedere implementarea anumitor măsuri care ar putea afecta cetățenii sau întreprinderile. Aceste inițiative au în plan diferite acțiuni, de la eliminarea facilităților fiscale, la creșterea taxelor sau impozitelor. Momentan, aceste măsuri sunt la stadiul de propunere, iar nimic nu este în totalitate stabilit, oficialii și experții efectuând diferite cercetări cu privire la impactul generat de o astfel de implementare. Potrivit unui draft de ordonanță creat de coaliția de guvernare, microîntreprinderile cu venituri anuale mai mari de 300.000 de lei vor fi obligate să plătească un impozit de 3% pe acestea. Angajații din IT ar urma să beneficieze de o scutire pentru veniturile de până la 10.000 de lei de la un singur angajator sau plătitor, conform Economedia .