Conflictul armat dinre Rusia și Ucraina, declanșat de armata de la Moscova pe data de 24 februarie continuă să provoace daune extrem de mari țării care este condusă de Volodimir Zelenski. Firește, întregul stat este afectat, fie că este vorba despre zona economică, militară sau socială. Pe lângă aceste zone, și aria sănătății este într-o situație critică în statul atacat de armata de la Kremlin. Astfel, Uniunea Europeană a decis să ofere ajutor Kievului și în ceea ce privește acest segment.
Potrivit celor de la Mediafax, persoana care este comisarul pentru gestionarea unor astfel de evenimente, pe numele lui Janez Lenarcic a spus că treizeci de state membre au trimis către Ucraina diverse echipamente de tip medical. Aceste donații au fost făcute prin programul care asigură siguranța civilă în Uniunea Europeană.
UE susține spitalele din Ucraina
Potrivit aceleiași surse, deja sunt în drum spre Ucraina diverse echipamente, dar și ustensile medicale care pot fi folosite în situații de criză, precum atacuri nucleare, biologice sau de tip chimic.
De asemenea, tot conform publicației Mediafax, Janez Lenarcic a precizat că Uniunea Europeană face toate eforturile care sunt omenești posibile pentru a sprijini medicii și spitalele din Ucraina, care în acest moment se află într-o stare critică. Numărul de pacienți este extrem de mare iar personalul este copleșit, iar faptul că se confruntă și cu o lipsă a echipamentelor necesare nu face decât să înrăutățească situația.
Conform celor de la Mediafax, ajutoarele medicale pe care Uniunea Europeană le va trimite către Ucraina se ridică la o sumă de 11.3 milioane de euro. De asemenea, acest sprijin o să fie trimis din fondul pentru situațiile de urgență ale formațiunii politico-economice, care sunt găzduite de diverse țări, cum ar fi : Danemarca, România, Grecia, Ungaria, Germania și Suedia.
Ce înseamnă acest ajutor al Uniunii Europene pentru Ucraina
Aceste măsuri sunt necesare pentru a sprijini, în primul rând, oamenii nevinovați din Ucraina, care sunt principalele victime ale acestei invazii. Mai precis, conform publicației Mediafax, Uniunea Europeană o să ofere unităților spitalicești de pe teritoriul țării atacate dispozitive prin care se va realiza procesul de respirație artificială, echipamente care vor deservi protecției cadrelor medicale, alături de pompe pentru perfuzie și monitoare prin care pacienții pot fi mai bine supravegheați.
Concret vorbind, acest ajutor, conform sursei menționate pe parcursul acestui articol, constă și în următoarele ajutoare: 850 de echipamente pe care personalul le va folosi atunci când se vor realiza diverse acțiuni de dezinsecție și de decontaminare dar și diverse soluții care pot fi folosite pentru realizarea acestui scop.
Până acum, Ucraina a spus în nenumărate rânduri că sprijinul din partea Uniunii Europene, dar și din partea unor țări precum Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, reprezintă un ajutor enorm, fără de care nu puteau să facă față până acum atacurilor lansate de trupele din Rusia.