Într-o intervenție publică, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre posibila sa candidatură la prezidențiale. Acesta susține că va candida doar dacă partidul îi va cere asta.
„Sunt președintele Partidului Național Liberal, partid cu blazon și eu când le-am cerut oamenilor să ne angajăm în alegeri, oamenii m-au întrebat „vă angajați cu noi?” Și am spus da. La Sinaia. Ăsta a fost dialogul. În momentul de față, este o decizie neformalizată. Dacă partidul îmi va cere să candidez, voi candida. Într-un congres, într-un Consiliu Național, sunt forurile partidului care vor decide chestiunea aceasta. Știți care este chestiunea. Eu am declarat și mi se pare absolut normal să le spunem oamenilor „fraților, credeți că are rost acum, mai este un an până atunci, să intrăm într-o competiție care nu știm cum se va termina? Are rost să declanșăm această campanie acum?”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Profit.ro.
Nicolae Ciucă și partenerii de coaliție
Deocamdată nu a fost stabilit un calendar, iar acest aspect trebuie discutat mai întâi în Biroul Politic Naţional și validat în Consiliul Naţional, potrivit președintelui Senatului Nicolae Ciucă.
După cum a arătat Ciucă, decizia a fost discutată și cu partenerii de coaliție social-democrați. Astfel, liderul PSD Marcel Ciolacu ar fi fost informat despre decizia liberalilor potrivit căreia partidul va merge singur în alegerile de anul viitor.
„Am discutat. Discut cu Marcel Ciolacu dacă este nevoie şi de cinci ori pe zi. Şi ieri am discutat. Deci discutăm. Suntem responsabili de guvernarea ţării. Rolul nostru, al amândurora, este să guvernăm ţara. Ceea ce se întâmplă politic poate să aibă un viitor politic sau poate să nu aibă. Noi ne-am asumat la Sinaia să mergem singuri în alegeri, să coagulăm dreapta din România, pentru că aşa mi se pare normal”, a mai declarat liderul PNL.
Declarațiile făcute de președintele Senatului și liderul PNL Nicolae Ciucă reprezintă primul anunț oficial privind candidatura sa la alegerile prezidențiale din 2024.