Infofinanciar > Info > În ce județe au crescut salariile în 2022. Iată lista românilor privilegiați
Info

În ce județe au crescut salariile în 2022. Iată lista românilor privilegiați

În ce județe au crescut salariile în 2022. Iată lista românilor privilegiați
Credit imagine: Business Magazine

Institutul Național de Statistică (INS) a transmis un raport cu salariile din județele României în 2022. Deși vârfurile de lance sunt cele mai mari centre urbane ale țării, există și unități administrative care au progresat enorm, deși nu se află printre polii economici ai României. În această a doua categorie se încadrează Gorj, Brăila și Covasna. În 2021, Gorj și Brăila se aflau la coada clasamentului, de care au reușit să se detașeze anul următor.

De exemplu, în decembrie 2022, în Gorj s-a înregistrat o creștere salarială de 24%, de la 3.400 de lei la 4.230 lei. În Brăila, majorarea a fost de 21%, adică până la 3.500 lei. În Covasna, creșterile remunerației au fost de 19 procente, ajungând la 3.700 lei net. În ciuda majorărilor semnificative din aceste trei județe, ele nu au ajuns la salariul mediu din România, care în momentul de față tinde spre 4.400 lei net.

Liderii absoluți ai clasamentului

Salariile de top din România se înregistrează în orașele mari și zonele lor limitrofe. În aceste județe și capitalele lor, au fost atrase cele mai multe investiții. Totodată, au fost zonele cu cea mai accelerată dezvoltare economică – atât de rapidă, încât remunerațiile, chiar dacă mari pentru nivelul României, nu reușesc să țină pasul. Mai ales în București și județul Ilfov și în Cluj, care se află la un nivel foarte apropiat și la o mare distanță față de celelalte centre economice ale țării, arată raportul publicat de antena3.ro.

„Harta creşterilor salariale se suprapune pe harta investiţiilor şi a zonelor cu dezvoltare accelerată. Vorbim de marile centre urbane şi zonele lor limitrofe: Bucureşti-Ilfov şi Cluj, cot la cot, cu o explozie economică uneori greu de gestionat din perspectivă salarială, apoi Timişoara şi Iaşi, Braşov, Sibiu, Oradea (n.r., județul Bihor).

Dincolo de aceste zone, există în continuare o piaţă a muncii tensionată, dar investitorii sunt mai puţini şi concurenţa nu-i aşa acerbă”, a afirmat Raluca Pârbu. Aceasta este business manager în cadrul companiei BPI, care se specializează în consultanță resurse umane și recrutare.

Județele codașe

Raportul Institutului Național de Statistică arată că județele care înregistrează cele mai slabe venituri medii lunare sunt Teleorman (2967 lei), Vrancea (2955 lei) și Harghita (2886 lei). Amintim că până și în zonele cu o creștere salarială fulminantă și chiar și în cazul centrelor economice cu o poziție fruntașă bine stabilită, salariile nu reușesc deocamdată să țină pasul cu inflația galopantă.

Este posibil ca noi majorări salariale să aibă loc în 2023, iar din 2024, se așteaptă ca România să implementeze proiectul UE, conform căruia fiecare țară trebuie să asigure un venit minim pentru locuitorii săi. Acest venit trebuie să acopere coșul de cumpărături esențiale și să permită traiul în condiții decente.