Majoritatea partidelor politice din România primesc cotizații și donații importante din rândul membrilor sau susținătorilor săi. Pe lângă subvențiile generoase primite de la stat, în cazul partidelor intrate în Parlament, cotizațiile reprezintă o sursă importantă de venit pentru formațiunile de pe scena politică autohtonă.
Cotidianul Adevărul a realizat o analiză din ultimele rapoarte date publicității de către AEP (Autoritatea Electorală Permanentă) în urma căreia aflăm că PNL este lider în ceea ce privește cotizațiile încasate în 2021. Formațiunea liberală aflată la guvernare a reușit să strângă peste 10.000.000 de lei, doar din cotizațiile membrilor. Cele mai importante cotizații au fost făcute de către fostul președinte Florin Cîțu (46.250 lei), urmat de alți 5 membrii: Adrian Veștea, Dan Vîlceanu, Iuliana Scântei, Lucian Bode și Laurențiu Leoreanu.
Liberalii au reușit să strângă și 366.000 de lei din donații, cei mai activi donatori vin de la organizația Bihor, unde Florin Birta și Ilie Bolojan au donat un pic peste 200.000 de lei.
PNL și PSD cei mai mulți bani strânși din cotizații
Pe poziția secundă în clasamentul cotizațiilor se regăsesc partenerii liberalilor de guvernare și anume PSD. Social democrații au reușit să strângă aproape 8.000.000 de lei în 2021 din sistemul cotizațiilor. Cele mai mari cotizații au fost realizate de către Simona Bucur Oprescu (33.000 lei), respectiv Nicolae Nicolae și Dumitru Coarnă. PSD stă mai slab decât partenerul de guvernare și în ceea ce privește donațiile, cei mai importanți 3 donatori nu reușesc să depășească 100.000 de lei.
Dacă ne uităm la opoziție, observăm că cel mai activ partid politic în strângerea cotizațiilor a fost USR, care a reușit să ajungă la 4.500.000 de lei anul trecut. Cea mai importantă cotizație a făcut–o președintele interimar al formațiunii, Cătălin Drulă, 24.000 de lei.
AUR a reușit să strângă din cotizații doar aproximativ 880.000 de lei și nu a impresionat nici prin încasările obținute din donații. În schimb ies în evidență 2 împrumuturi în cuantum total de 125.000 de lei fără a fi menționate sursa lor.
Pentru partidele care nu au reușit să treacă pragul minim pentru intrarea în parlament, nivelul cotizațiilor a fost și mai mic, exceptând PMP. ALDE a strâns peste 670.000 de lei și PMP s-a apropiat de 1.000.000 de lei, niciunul din cele 2 partide nu a înregistrat donații pe parcursul anului trecut. Situația e un pic diferită cu partidul familiei Voiculescu, care a strâns aproape 500.000 de lei din cotizații și peste 530.000 de lei din donații. Donatorii principali fiind Dana Voiculescu, Elena Voiculescu și Daniel Ionașcu.
Presa și personalul principalele cheltuieli din subvenții
Tot dintr-un raport al AEP putem observa și obiceiul de consum al partidelor politice din România în ceea ce privește subvenția obținută de la stat. De aici putem observa și că Pro România a fost singurul partid care a cheltuit mai mult decât a încasat în 2021.
În timp ce PSD (71,21%) și PNL (64,21%) preferă să cheltuiască majoritatea banilor din subvenție pentru presă și propagandă, USR (45%) și PMP (38,75%) direcționează sumele din subvenție pentru cheltuielile cu personalul. Pro România a cheltuit cel mai mult din subvenție cu chiriile și utilitățile sediilor, în timp ce AUR a plătit doar comisioane bancare din suma repartizată formațiunii politice.
Alte cheltuieli pe care se duc banii încasați de la bugetul țării sunt: sondaje de opinie, consultanță politică, organizarea de activități cu caracter politic, onorariile avocaților și experților sau telecomunicații.