Infofinanciar > Lumea la zi > În Germania, a început mama grevelor! Transporturile vor fi paralizate! De 30 de ani nu s-a mai văzut așa ceva
Lumea la zi

În Germania, a început mama grevelor! Transporturile vor fi paralizate! De 30 de ani nu s-a mai văzut așa ceva

Greva-masiva-in-Germania
Foto: ziarulromanesc.de

În Germania, transporturile vor fi paralizate de o grevă de proporții organizată de Sindicatul Verdi și Sindicatul Căilor Ferate. Aproape nici un tren și niciun autobuz nu vor circula, iar pe aeroporturi se anunță haos.

Cele două sindicate solicită, în cadrul actualelor conflicte de negociere colectivă, salarii semnificativ mai mari, pentru a compensa inflația. Pentru atingerea scopului, Verdi și EVG, Sindicatul Căilor Ferate, au făcut apel la 2,5 milioane de lucrători din sectorul public și la 230.000 de lucrători din domeniul feroviar să renunțe la muncă azi.

24 de ore de haos

Potrivit sindicatelor, greva a început duminică seara, la ora 0:00 și se va încheia luni la ora 24:00, însă perturbări importante în sectorul transporturilor publice pot apărea inclusiv înainte și după intervalul de grevă, dacă lucrătorii din schimbul de noapte participă și ei la protest ori dacă, după încheierea grevei, trenurile și avioanele nu se vor afla în punctele de plecare obișnuite.

Deutsche Bahn a anunțat că luni nu va exista trafic pe distanțe lungi și că nu vor circula, eventual, decât puține trenuri regionale. Pentru oamenii care trebuie să ajungă la serviciu, nici mașina nu va fi neapărat o alternativă sigură la transportul în comun.

Aceasta, pentru că Verdi i-a chemat la grevă și pe angajații companiei de autostrăzi, care sunt responsabili de siguranța tunelurilor.

Îngheț total

Protestul va afecta și transportul pe căi navigabile interioare, precum și transportul de mărfuri pe calea ferată și pe șosele. Niciodată până acum, sindicatele nu și-au demonstrat puterea într-un mod atât de convingător. Nu întâmplător, mediul de afaceri, dar și unii oameni politici se declară consternați de protest. Însă, deși discutabilă, acțiunea celor două sindicate nu prea poate fi contestată din punct de vedere juridic.

Indignată că 380.000 de pasageri din întreaga țară nu vor putea luni să decoleze spre destinațiile lor, Asociația germană a Aeroporturilor a transmis că acțiunea sindicatelor nu are nimic de-a face cu o grevă de avertisment. „Asistăm mai degrabă la o tentativă de a crea condiții franceze în Germania, prin intermediul unei greve generale”, a spus Ralph Beisel, șeful asociației.

Munca nu mai are valoare!

Ziarul „Süddeutsche Zeitung” salută greva organizată de cele două sindicate, amintind că în ultimii ani, munca a pierdut constant din valoare. Dacă până în anii 2000, un lucrător calificat își putea finanța cu ușurință propria locuință, astăzi, chiar și cadrele universitare cu un nivel de educație ridicat abia dacă pot visa la achiziția unei case, scrie ziarul.

Dacă sindicatele și angajatorii nu vor ajunge la un compromis în cadrul discuțiilor care vor avea loc la Potsdam începând de luni și probabil până miercuri, republica federală ar putea fi expusă la un conflict social pe termen nelimitat.