Infofinanciar > Lumea la zi > În loc de plajă în Europa, la pădure în Siberia. Planurile lui Vladimir Putin pentru turiștii ruși
Lumea la zi

În loc de plajă în Europa, la pădure în Siberia. Planurile lui Vladimir Putin pentru turiștii ruși

În loc de plajă în Europa, la pădure în Siberia. Planurile lui Vladimir Putin pentru turiștii ruși
Sursă foto: unsplash.com

Invazia rusă din Ucraina a închis majoritatea țărilor europene pentru zborurile companiilor rusești, astfel milioane de turiști ruși care luau cu asalt plajele din Grecia, Croația, Albania, Italia, Spania sau chiar Ucraina în Odessa sunt nevoiți să își găsească alte destinații pentru această vară.

Conform Digi24 care citează The Moscow Times, Agenția Rusă de Turism a creat ruta numită „Vacanțe Siberiene”. Aceasta se întinde pe mai bine de 1.200 de kilometri, prin regiunea Krasnoiarsk și în republicile Khakassia și Tuva.

„Este o rută absolut specială care nu are niciun echivalent. Combină peisaje incredibil de frumoase, etniile vibrante ale popoarelor siberiene și arteface unice – aurul scit, mormintele liderilor regatelor preistorice din zona râului Ienisei și siturile budiste din Tuva. Am inclus și un miracol al ingineriei, Digul Saiano-Șușenskaia, pe această rută”, a declarat Zarina Doguzova, care este șefa Agenției Ruse de Turism, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Putin și Șoigu au construit vile de lux pentru a-și face concediile

Taigaua siberiană este cunoscută ca o destinație favorită a liderului de la Kremlin. El obișnuiește să își mediatizeze concediile din Siberia încercând să scoată în evidență o anumită imagine, mai dură.

În Tuva, care este locul de origine a lui Șoigu, Ministrul Apărării, Vladimir Putin a construit vile de lux pentru concediile pe care și le planifică peste an. El a fost acuzat de o publicație de investigații rusească că a folosit bani din bugetul federal pentru aceste construcții.

Ruta va fi operabilă încă de la începutul lunii iulie și un sejur va fi de 7 nopți. Este interesant de urmărit ce părere au și rușii de rând de noua ofertă turistică, obișnuiți fiind cu nisipul fin, marea turcoaz și plajă la temperaturi de 30 de grade.

De asemenea, Rosturism are în plan să dezvolte alte 24 de rute interne, printre care „Drumul Țarului”, o rută între Sankt Petersburg și Moscova sau „Ziua începe aici”, pe insula Sahalin, în orientul îndepărtat, la graniță cu Japonia. Bugetul proiectului este de 21.000.000 de dolari.