Ne apropiem de schimbarea de fus orar. În curând vom trece la ora de vară, iar românii vor dormi mai puțin. Această schimbare de ore produce debusolare pentru oameni. Românii necesită puțin timp pentru a se obișnui cu noul program.
În ultimul weekend din luna martie vom da ceasurile înapoi. Se trece la ora de vară. Așadar, în noaptea de 25 spre 26 martie 2023, ora va fi diferită. Ora 3:00 se va transforma în ora 4:00. În mod oficial, pentru România, ora trece de la GMT+2 la GMT+3.
Istoria trecerii României la ora de vară
Echinocțiul de primăvară este cel care setează momentul trecerii la ora de vară. După acest eveniment, la câteva zile, ora se schimbă. Procesul de schimbare a orei nu este simultan în toate țările, fiind diferențe de fus orar. România face parte din țările care au introdus ora de vară. Prin această implementare, România a corelat orarul său de vară cu cel practicat în alte țări ale Uniunii Europene. Această schimbare de ora de desfășoară între ultima duminică a lunii martie și ultima duminică a lunii octombrie, odată cu venirea sezonului rece, trecându-se la ora de iarnă.
Începând cu anul 1979, în țara noastră a fost instaurată permanent ora de vară. Până în 1997, ora de vară era aplicată din ultima duminică a lunii martie, până în ultima duminica a lunii septembrie. Acum, ora de vară durează cu o lună mai mult. Toate statele europene implementează ora de vară în intervalul martie-octombrie.
UE a încercat renunțarea la schimbările de oră. Într-o rezoluție votată în februarie 2018, eurodeputații au cerut o evaluare și o revizuire a sistemului actual al orei. Aceștia au avut la baza acestei decizii o consultare online. Acesta a arătat că majoritatea europenilor, 86% dintre respondenți, îți doreau să renunțe la procesul de schimbare a orei de două ori pe an, în funcție de sezon.
În urma sondajului, eurodeputații au votat în 2019, pentru renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat UE urma să aleagă ce oră va păstra în sistemul său de timp, ora standard sau cea de vară. Această decizie a fost amânată din cauza izbucnirii pandemiei de Covid-19, iar această practică a funcționat în continuare. Pentru a fi reluată această discuție, subiectul trebuie trecut pe ordinea de zi a Suediei, care deține președinția rotativă a Consiliului European.
Schimbarea orei, metodă de a reduce consumul
Această implementare care prevede ora de vară a fost introdusă prima oară în SUA, în timpul Primului Război Mondial. Scopul a fost încercarea de a reduce consumul de energie, în condițiile în care combustibilul era greu de obținut. Astfel, în timpul lunilor de vară, oamenii simțeau nevoia să aprindă lumina mai târziu, făcând economie de resurse.
Ora de vară a fost retrasă după terminarea războiului, dar a fost adoptată din nou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza rezervelor reduse de combustibil. În unele părți, regula orei a fost păstrată după război. În 1966, Guvernul federal din SUA a impus ca toate statele să implementeze ora de vară.
În Europa, istoria este asemănătoare. Ora de vară a fost introdusă în Marea Britanie și Germania, cu scopul de a economisi cărbunele în timpul Primului Război Mondial. După terminarea războiului regula a fost scoasă din uz. Dar, ca urmare a crizei mondiale a petrolului, ora de vară a revenit în 1980, deoarece nevoia de a economisi era la cote mari, conform Euronews .