Infofinanciar > Lumea la zi > În Republica Moldova s-a instituit starea de urgență pentru 60 de zile
Lumea la zi

În Republica Moldova s-a instituit starea de urgență pentru 60 de zile

În Republica Moldova s-a instituit starea de urgență pentru 60 de zile
Foto: facebook

În Republica Moldova s-a instituit, de la miezul nopții, starea de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile. Totul, pe fondul incertitudinii privind livrările de gaze naturale de către compania rusă Gazprom.

Decizia instituirii acestei stări de urgență a fost luată de Parlamentul de la Chișinău la propunerea Guvernului moldovean.

Oprirea livrărilor de gaze de către Gazprom ar putea provoca o criză umanitară în regiunea transnistreană, a spus premierul Dorin Recean.
Dorin Recean: ”Dacă această intenție a Rusiei, a Gazprom-ului se va materializa se va solda cu o criză umanitară”. Ea vine din două surse: unu este lipsa de resurse energetice pentru necesitățile de bază. Al doilea lucru este lipsa de venituri pentru peste 160.000 de oameni”.
Republica Moldova rămâne vulnerabilă din punct de vedere energetic. Ea depinzând în mare măsură de achizițiile de electricitate de la centrala de la Cuciurgan situată în stânga Nistrului.