Amendament propus de un deputat PNL care vizează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Gabriel Andronache propune o limită de viteză limitată la maxim 15 km/h.
Schimbarea propusă de Andronache este modificarea limitei de viteză, care în prezent conform legislației în vigoare este limitată la 25 km/h, la doar 15 km/h.
În anul 2020, Guvernul României printr-o ordonanță de urgență a reglementat circulația trotinetelor pe drumurile publice, stabilind că vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani. Deși legea stabilește că trotinetele electrice pot fi folosite doar pe carosabil, reglementarea nu este respectată și numeroase persoane circulă cu trotinetele pe trotuare, scrie Profit.ro
Codul rutier
„În Codul Rutier vehiculele electrice care depășesc viteza de 25 km/h sunt considerate mopede. Astfel, foarte multe trotinete electrice intră în această categorie pentru care se solicită permis de conducere categoria AM și este necesară înmatricularea acestora la autoritățile locale. Prin inițiativa mea parlamentară definim în mod separat trotinetele electrice astfel încât ele să nu fie asociate mopedelor. Astfel, trotineta electrică este definită ca fiind vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW. Utilizatorii de trotinete electrice vor avea de respectat regulile de circulație pe care le respectă un biciclist. În plus am introdus obligativitatea de a purta cască de protecție dacă aceștia au sub 18 ani” scria în 2019 Sorin Moldovan pe contul de Facebook.
„Stop agresivității”
Trotineta electrică este definită prin documentul publicat oficial un vehicul folosit pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric.
Însă, multă lume nu respectă legea și folosește trotineta electrică pe trotuar. Așadar, liderul deputaților liberali a venit cu propunerea pentru comisia juridică ca oamenii care circulă cu trotinetele electrice pe drumurile publice să aibă viteza limitată la 15 km/h.
„A venit momentul să spunem STOP agresivității. A venit momentul să protejăm vârstnicii, copiii și în general oamenii care circulă pe trotuar și care trebuie să se ferească de cei care nu respectă nicio regulă în utilizarea trotinetelor electrice”, spune Gabriel Andronache. Acesta adaugă că reducerea vitezei setate este o primă soluție. Dezbaterea asupra amendamentului va fi reluată săptămânile următoare, conform inițiatorului.