Peste numai câteva zile se dă startul alegerilor prezidențiale. Românii se vor îndrepta spre urne pentru a vota în primul tur. Mai apoi, pe data de 1 decembrie, au loc alegerile parlamentare. Nu în ultimul rând, pe 8 decembrie, se va desfășura turul doi al alegerilor prezidențiale.
În acest context, membrii secțiilor de votare ar putea primi o plată pentru aproximativ două săptămâni de muncă. De asemenea, președinții și înlocuitorii lor vor beneficia de sume care pot să valoreze până la două salarii minime nete lunare.
O responsabilitate importantă
Odată cu participarea la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din acest an vine și o responsabilitate importantă. Însă, remunerația este pe măsură. După cum arată datele publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), indemnizația pe care o va primi un președinte de secție de votare va fi una care va reflecta importanța funcției. Însă, nici cele pe care le vor primi membrii simpli care iau parte la procesul de votare nu vor fi unele care se pot trece cu vederea.
Peste numai câteva zile, românii vor ieși la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale. Pe listă sunt înscriși 14 candidați. Mai apoi, pe 1 decembrie, vor avea loc alegerile parlamentare, Ulterior, pe data de 8 decembrie se va organiza al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Indemnizații considerabile
Pentru a organiza și a participa la procesul electoral, președinții și locțiitorii acestora de secții de votare vor primi o indemnizație de 330 de lei. Acești bani sunt primiți pentru o singură zi. Această sumă acoperă munca depusă înainte, în timpul și după ziua alegerilor. Astfel, președintele unei secții de votare poate câștiga aproximativ 4.270 de lei pentru întreaga perioadă dedicată activităților electorale.
De asemenea, și ceilalți membri ai biroului electoral, inclusiv operatorii de tabletă și delegații partidelor politice, vor beneficia de remunerare din partea statului pentru munca depusă în perioada alegerilor. Operatorii de tabletă, care joacă un rol foarte important în verificarea electronică a identității alegătorilor, vor primi aproximativ 290 de lei pe zi. Suma variază în funcție de durata activității lor. Membrii birourilor electorale, fără atribuții speciale, vor câștiga între 200 și 250 de lei pe zi. Aceste sume pot diferi ușor în funcție de regiune și de durata exactă a implicării lor, informează dailybusiness.ro