Infofinanciar > Info > Încă un motiv de bucurie pentru studenți. Parlamentul European propune eliminarea internship-urilor neplătite
Info

Încă un motiv de bucurie pentru studenți. Parlamentul European propune eliminarea internship-urilor neplătite

Încă un motiv de bucurie pentru studenți. Parlamentul European propune eliminarea internship-urilor neplătite
FOTO: KIIKY.COM

Parlamentul European adoptat o serie de măsuri pentru a atrage tot mai mulți tineri pe piața muncii în contextul în care generația tânără își găsește cu greu un serviciu stabil. Pachetul de măsuri se aplică pentru stagiari și programele de internship neplătite și care nu au o durată stabilită. 

În linii mari este vorba de directiva votată pe 14 iunie și care solicită Comisiei Europene implementarea directivei în toate statele membre. Cum viitorul muncii nu este constant, echilibrul între angajați și angajatori este asigurat, printre altele, și de politicile sociale ale fiecărui stat în parte.

Măsurile de sprijin propuse de Parlamentul European tinerilor

Concret, Raportul votat de Parlamentul European are ca obiectiv profesionalizarea tinerilor și, totodată, eliminarea provocărilor pe care le înfruntă noua generație atunci când optează pentru un program de internship.

Forumul European de Tineret estimează faptul că un tânăr pierde în medie 1.000 de euro pe lună urmând un internship neplătit, bani care se duc pe cheltuieli de întreținere, chirie, transport”, potrivit panorama.ro. În aceste condiții, Parlamentul European vine în sprijinul persoanelor aflate la începutul carierei cu următoarele măsuri:

accesul la o compensație adecvată în funcție de costul vieții; accesul stagiarilor la protecție socială în conformitate cu sistemele naționale; locuri de muncă accesibile; respectarea criteriilor de calitate pentru orice perioadă desfășurată de la distanță în cadrul unui stagiu; obiective de învățare clare și acces la mentorat adecvat și la îndrumare din partea unor mentori instruiți pentru a asigura transferul de competențe între generații; încurajarea stagiilor transfrontaliere și mobilității; o colectare mai bună a datelor privind stagiile la nivel național și la nivelul Uniunii.

Nici țara noastră nu stă bine la capitolul intershipuri plătite

Raportat la nivelul României, țara noastră nu stă bine la capitolul remunerația stagiilor de practică, deși avem Legea internshipului nr. 176/2018, încă ne lipsește o perspectivă clară care să ne confirme că acest  act normativ este respectat întru-totul.

Pe de altă parte, raportul votat recent de Parlamentul European consemnează faptul că stagiile sunt considerate experiență de învățare și nu pot înlocui locurile de muncă de început de carieră. Totodată, obiectivul raportului constă și în îmbunătățirea accesului tinerilor la stagiile remunerate. Stagiile aduc un plus valoare pentru tineri aflați la începutul carierei. Cum altfel poți face tranziția de la teoria din școală la practică de piața muncii. Este o întrebare transmisă prin viu-grai din generație în generație.

Tinerii preocupați de viitorul profesional apelează la surse complementare de învățare față de educația formală, consideră ei că astfel pot face față viitoarelor provocări atunci când vor păși în companiile sau instituțiile unde își doresc să profeseze. Alternative sunt, de exemplu se pot îndrepta, pe lângă stagiile de practică, neremunerate de altfel, oferite de instituțiile de învățământ. Mai pot aplica pentru programe de internship disponibile pe site-urile dedicate, pentru un loc de muncă part-time și nu în ultimul rând pot alege să facă voluntariat, potrivit panorama.ro.