Un nou proiect legislativ amenință realizarea de plăți salariale în mod nonelectronic. Măsura care este aproape de a fi adoptată și publicată în Monitorul Oficial propune eliminarea plății în numerar la comercianți, dar și a încasării cash a salariului. Noul act normativ vizează modificarea și completarea legii deja existente care vizează incluziunea financiară.
Proiectul ar urma să intre în legalitate la 180 de zile după publicarea în Monitorul Oficial, în cazul în care va primi toate voturile din partea Camerei Deputaților, care este for decizional.
Potrivit amendamentelor depuse astăzi la Comisia de Buget, Finanțe și Bănci, plata veniturile salariale și cele primite de către beneficiarii de asistență socială se vor efectua strict prin mijloace de plată fără numerar.
Există însă și excepții de la noile amendamente
Excepția de la proiectul legislativ care vizează plata strict în mod electronic se referă la consumatorii vulnerabili din punct de vedere financiar, care sunt reglementați de către articolul 4 din legea 258/2017 care prevede că acesta este „consumatorul al cărui venit lunar nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie, previzionat în ultima prognoză macroeconomică, respectiv prognoza de toamnă, publicată de către Comisia Națională de Prognoză în anul în curs pentru anul următor, sau al cărui venit din ultimele 6 luni nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie”.
Astfel, această categorie de consumatori vulnerabili pot primii, la cerere, drepturile cuvenite în numerar, pentru a se evita comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază. Personalul din sectoarele de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pot face aceste cereri personalizate.
De asemenea, acest nou act normativ ar urma să aibă în vedere reglementarea felului în care comercianții vor opera după ce această nouă propunere intră în vigoare, și anume obligația de a pune la dispoziție clienților instrumente moderne de achitare fără a fi nevoie de numerar.
Noua modificare vizează și persoanele juridice
O altă prevedere care ar urma să fie introdusă vizează persoanele juridice. Astfel aceștia vor putea oferi serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituțiile acceptante.
În plus, avansul prevăzut de către acest alineat ar urma să se menționeze în mod distinct pe bonul fiscal și nu poate depăși suma de 5000 de lei, conform realitatea.net.
Aceste tranzacții realizate numerar ar urma să fie asimilate asemănător cu retragerile de numerar de la bancomate și comisioanele care vor fi percepute tranzacțiilor urmează să se stabilească conform contractelor în vigoare realizate între cele două părți.
Comisioanele pentru achitarea de avansuri de natură numerar au fost reglementate astfel încât comercianții vor putea percepe un comision de maximum 1 procent din valoarea avansului acordat, și acesta va fi retras de la titularul cardului.