Infofinanciar > Lumea la zi > Încearcă Erdogan să ascundă adevărata inflație din Turcia? Șeful biroului de statistică, pus pe liber
Lumea la zi

Încearcă Erdogan să ascundă adevărata inflație din Turcia? Șeful biroului de statistică, pus pe liber

Încearcă Erdogan să ascundă adevărata inflație din Turcia? Șeful biroului de statistică, pus pe liber
sursă foto middleeastmonitor.com

Analistii economici pun la îndoială datele oficiale din Turcia legate de inflație, spunând că Erdogan ar putea manipula cifrele. Președintele TurkStat, biroul de statistică al Turciei, a fost înlăturat în cea mai recentă rotativă de personal.

Agenția oficială de statistică a Turciei trece printr-o remaniere majoră sub conducerea președintelui Erdogan, alimentând o controversă privind independența acesteia și acuratețea datelor sale privind inflația, în timp ce consumatorii se confruntă cu o creștere galopantă a costurilor.

În cea mai recentă întorsătură, vicepreședintele Fatih Sahin a fost înlăturat din funcție, potrivit unui decret publicat târziu în jurnalul oficial. El a ocupat această funcție timp de opt luni, scrie Bloomberg.

Nu a fost numit un succesor, a declarat un oficial al agenției, adăugând că Sahin nu era direct responsabil pentru statistici și calcule.

De când cu inflația, conducerea e tot schimbată

Institutul turc de statistică, cunoscut sub numele de TurkStat, a cunoscut o revizuire masivă a conducerii sale de la începutul anului. Președintele și trei din cei șase adjuncți au fost înlocuiți după ce au ocupat posturile lor timp de cel mult 18 luni. De asemenea, doi șefi de departament responsabili de datele privind inflația au demisionat.

Între timp, inflația din țară a luat-o razna. Prețurile de consum au crescut anual cu 85,5% până luna trecută, în timp ce prețurile de producție au crescut cu 158%, potrivit TurkStat. A existat o discrepanță între cifrele privind inflația furnizate de agenție și calculele Camerei de Comerț din Istanbul și ale unor grupuri independente.

Criticii TurkStat din opoziție au declarat anterior că cifrele sale nu sunt demne de încredere, ascunzând adevărata inflație pentru a-l mulțumi pe Erdogan, în timp ce economia suferă. Agenția a negat acuzația, spunând că funcționează fără intervenție politică și că datele sale sunt în conformitate cu cele ale colegilor europeni.

Chiar și luând în calcul datele oficiale ale instituției, Turcia înregistrează cea mai ridicată inflație din ultimii 20 de ani, de peste 80% în luna august. Prețurile apartamentelor au explodat, cetățenii încercând să-și păstreze avuția prin intermediul investițiilor, care oricum sunt considerate a fi la momentul actual supraevaluate. Prețurile la chirii au fost plafonate până în 2023.