Infofinanciar > Info > Incediu la Petromidia! S-a instalat Planul Roșu
Info

Incediu la Petromidia! S-a instalat Planul Roșu

petromidia ct100%.ro
sursă: ct100%.ro

Județul Constanța s-a confruntat cu o situație de risc major. Oamenii au fost extrem de speriați de evenimente care au avut loc. Oamenii aflați în vacanțe pe malul mării nu au mai putut să se bucure de plajă și soare și au privit cu îngrijorare cum un nor negru de fum se ridică. Miercuri, 21 iunie, în jurul orei 16:00, un incendiu a izbucnit la rafinăria Petromidia din Năvodari, județul Constanța.  La acel moment, autoritățile au fost în stare de alertă. Din cauza situației extrem de grave ce a avut loc, a fost instalat  de către autoritățile competente Planul Roșu de intervenție.

Localitățile de la malul mării au avut parte de un eveniment neașteptat și foarte grav, ce s-a desfășurat în apropiere de ei. O explozie puternică a fost urmată de un incendiu periculos, care se extindea cu rapiditate. Rafinăria Petromidia este în flăcări.

Rafinăria Petromidia în flăcări

Ziua de astăzi a fost marcată de o explozie puternică ce a zguduit litoralul și a adus panică în rândul localnicilor, dar și a turiștilor. Explozia s-a produs la rafinăria Petromidia și a dat startul flăcărilor. Incendiul a putut fi observat și de la depărtare deoarece norul de fum negru se ridica din ce în ce mai mult. Incendiul din județul Constanța a trezit frică în rândul oamenilor, care au fost îngroziți de imagine și de zgomotul de fundal. Un martor care se afla în zona Constanța, destul de aproape de explozie a spus faptul că la momentul desfășurării evenimentului s-a auzit un zgomot puternic sub formă de explozie.

Fumul gros generat de flăcările de la rafinăria Petromidia se putea observa de departe. Turiștii de pe plaja Năvodari au fost uimiți de peisajul înfricoșător. În acest context, toate autoritățile competente au fost în alertă. Pentru a face față situației de urgență, pompierii din Călărași, Ialomița, Tulcea și București – Ilfov au fost chemați din timpul liber la rafinăria Petromidia Năvodari. Incendiul a pornit de la instalația de distilare a motorinei. Conform informațiilor provenite de la ISU Constanța, la instalația de distilare a motorinei se înregistrează emisii semnificative de fum ca urmare a incendiului.

Astfel, pentru a face față acestei situații, la nivelul județului Constanța a fost implementat Planul Roșu de Intervenție pentru gestionarea eficientă a misiunii de stingere a focului. Fumul gros al focului se apropie de Constanța. La momentul actual nu se cunoaște încă cauza incendiului. În momentul de față, autoritățile din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sunt pe drum, în scopul de a interveni la fața locului și de a ajuta la stingerea focului. Momentan nu există informații legate de victime. Muncitorii care se aflau la rafinăria Petromidia în momentul producerii exploziei au fost evacuați.

Autoritățile în alertă

La fața locului intervin la acest moment  nouă autospeciale de stingere, 5 maşini SMURD, 3 de la SAJ. Sunt așteptate de asemenea  să apară  5 autospeciale CL si TL. „Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, iar pentru gestionarea cu eficiență a misiunii de stingere, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Totodată, la nivelul județului Constanța a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere. Pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forțele  din teren vor fi suplimentate cu 5 autospeciale de stingere, respectiv 2 din județul Călărași, 2 din județul Ialomița și 1 din județul Tulcea. Misiunea este în dinamică” au informat reprezentanții ISU Constanţa, conform Antena 3 .