Un incendiu major s-a produs, duminică, în zona comunei prahovene Albești Paleologu. Flăcările s-au extins rapid acoperind o suprafață de 50 de hectare.
Pompierii reamintesc populației că „arderea vegetației uscate pentru igienizarea câmpurilor și a miriștilor este strict interzisă”. Incendiul de vegetație a izbucnit pe un teren din satul Muru. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Mizil au intervenit cu trei autospeciale pentru a stinge flăcările. În urma extinderii a fost afectat și un lan de grâu.
„Ne aflăm în plin sezon cald, secetos, astfel că producerea incendiilor de vegetaţie uscată reprezintă un adevărat pericol. Reamintim cetăţenilor faptul că arderea vegetaţiei uscate pentru igienizarea câmpurilor şi a miriştilor este strict interzisă. Aceste incendii constituie un pericol pentru gospodării, pentru mediu şi animale”, au transmis oficialii ISU Prahova, potrivit stiripesurse.