Pompierii se luptă să stingă un incendiu care a izbucnit în Rezervația Națională Mojave din California, Statele Unite, care arde pe o suprafață de aproape 30.000 de hectare și s-a extins în Nevada duminică după-amiază din cauza vânturilor puternice și a vegetației uscate.
„Au fost ploi şi furtuni în zonă, care au provocat vânturi bruşte neregulate, iar asta îngreunează aducerea sub control a unui incendiu”, a declarat Ashley Nickerson, meteorolog la Serviciul Naţional de Meteorologie din Las Vegas.
Ofițerul de informații publice al Serviciului Parcurilor Naționale, Stephanie Bishop, a declarat că incendiul a izbucnit vineri lângă Canionul Caruthers și s-a extins dramatic pe terenuri federale din Rezervația Națională Mojave. Ea a adăugat că nu s-a stabilit până la acest moment cauza incendiului, potrivit Agerpres.