Ne apropiem de începerea sezonului estival. Pentru hotelieri, pregătirile sunt în toi. Astfel, s-a dat startul la angajări de personal.
Pentru această vară, sunt disponibile mii de locuri de muncă pe litoralul românesc. Hotelierii sunt în mare căutare de personal, de la recepționeri, la bucătari. Potrivit datelor, salariile pornesc de la pragul de 3.000 de lei. Dar, angajații pot avea parte și de beneficii. Acestora li se oferă cazare, mâncare și chiar pregătire de specialitate în domeniul în care activează.
„Este nevoie de personal în toate compartimentele de hotel. Este nevoie de cameriste, de ospătari, de bucătari, beach boy, pentru cei care operăm şi pe plajă. Motiv pentru care așteptăm să se înscrie la interviuri cei doritori”, a anunțat Sebastian Puznava, managerul unui hotel, conform Daily Business .