Infofinanciar > Info > Editura Evenimentul şi Capital te invită la Gaudeamus, ediţia 2022
Info

Editura Evenimentul şi Capital te invită la Gaudeamus, ediţia 2022

Editura Evenimentul şi Capital te invită la Gaudeamus, ediţia 2022
Sursă foto: Capital

În perioada 7-11 decembrie, Editura Evenimentul și Capital vă invită să participați la târgul de carte Gaudeamus din acest an. Aici, veți putea citi și descoperi mai multe cărți exclusive cu tematică istorică la prețuri accesibile ale analiștilor și editorialiștilor editurii.

Volumele cu care te aşteptăm la Gaudeamus:

23 August 1944. Legende şi adevăr, coordonator – Conf. univ. dr. GAVRIIL PREDA

O carte care prezintă ultimele studii realizate de istorici români importanți despre 23 august 1944, un eveniment hotărâtor din istoria contemporană a României.

În Ochiul Ciclonului, Constantin Boştină în dialog cu Alice Barbu şi Sorin Roşca Stănescu

Volumul aduce în atenţia publicului nu doar povestea comunismului din România, o perioadă istorică judecată astăzi destul de superficial, ci și răspunsuri la unele dintre cele mai îndrăznețe întrebări despre Ceaușescu.

S.R.S. „nașul” presei din România, autori Dan Andronic şi Alice Barbu

Umblând printre securiști, miliardari și politicieni, Sorin Roșca Stănescu a avut posibilitatea să afle ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Iar acum, a decis să împărtășească unele dintre cele mai șocante povești din culise.

Vânătoarea de spioni, autor col.(r) Ioan Burdulea

Cartea oferă informaţii concrete despre activitatea serviciilor de spionaj ale URSS, KGB și GRU, desfășurată în peste patru decenii (1948 -1989 ) pe teritoriul României precum şi activităţile de contracarare a acestor servicii de către ofiţerii de contraspionaj care au activat în unitatea 0110, unitate anti – KGB, parte a Departamentului Securităţii Statului.

Târgu Mureș 1990: Zori însângerate, autori Tudor Păcuraru şi Florian Bichir

O carte document despre evenimentele de la Târgu Mureș din 1990 cu privire la apariția violențelor dintre români și maghiari.

Planul Nistru – 1989  (ed.II), autor Tudor Păcuraru

Cartea redă obiectiv, pentru prima dată, dinamica evenimentelor Revoluției Române în întreaga lor profunzime. Volumul este construit exclusiv pe documente desecretizate de Statele Unite și Rusia, dar mai ales pe declarații date de protagoniști, sub jurământ, în Dosarul Revoluției.

Angajăm un vizionar – amintirile unui fost ministru al Apărării, autor Teodor Atanasiu

Autorul, Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării Naționale în timpul primului mandat al președintelui Traian Băsescu, oferă o rară incursiune în lumea politicienilor din România.

Puterea Umbrei, autori gen.brg.(r) Aurel I. Rogojan şi Dan Andronic

Volumul prezintă rolul serviciilor secrete românești în evenimentele derulate în iarna însângerată a lui 1989, cum și de ce s-au tras sfori în politica românească din ultimele trei decenii, dezvăluiri senzaționale, în premieră absolută, despre culisele implicării serviciilor secrete în angrenajul Puterii.

Urmăritori și Urmăriți. Istoria unei familii de legionari, autor Sorin Roșca Stănescu

„Urmăritori și Urmăriți” este o cronică de familie care scoate la iveală atât persecuțiile făcute de serviciile de informații asupra familiei lui Sorin Roşca Stănescu, cât și modul în care familia sa a fost implicată în una dintre cele mai controversate mișcări naționale, Mișcarea Legionară.

Slava Ukraini, autor Tiberius Puiu

Un volum – eseu excelent despre relațiile istorice dintre ucrainieni și ruși. O carte strălucitoare, explozivă, explicativă! Veți descoperi un abecedar al politicii externe rusești de care nu aveați habar.

Portret neretușat Nicolae Ceauseşcu, autor Toma Roman jr.

Absolvent și doctor în istorie, Toma Roman jr. reconstituie din interviuri un portret al lui Nicolae Ceaușescu. Așadar, Ceușescu este descris de apropiați ai săi, oameni care au avut funcții instituționale importante, rude, cunoscuți conjucturali.

Zodia Adevărului, autor Ioan Burdulea

Cartea dezvăluie o istorie „cu cheie” a Securităţii din 1947 până în 1989, scrisă de Ioan Burdulea, ofițer de contraspionaj Țări socialiste (unitatea anti-KGB)la Securitatea județului Dâmbovița.

Program lansări la standul Editurii Evenimentul şi Capital:

·         Miercuri, 07 decembrie, ora 17:30 lansare Planul Nistru

·         Joi, 08 decembrie, ora 17:30 lansare Slava Ukraini

·         Vineri, 09 decembrie, ora 16:00 lansare Portret neretușat Nicolae Ceauşecu

·         Sâmbătă, 10 decembrie, ora 14:00 lansare În Ochiul Ciclonului

·         Duminică, 11 decembrie, ora 13:00 lansare Zodia Adevărului

În cazul în care nu poti ajunge la Gaudeamus, ediţia 2022, poţi comanda volumele preferate şi pe www.edituradecarte.ro