Multiple sindicate din sistemul educației au reclamant recent Guvernului faptul că situația din domeniul educațional românesc este într-o situația critică. Se cer salarii mai mari pentru directorii școlilor și a grădinițelor. Conducătorii sindicatelor au înaintat Executivului deja și trei propuneri concrete pentru realizarea acestui lucru.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Învățământ „Spiru Haret” (FSE „Spiru Haret”) confirmă situația critică din acest sector. Această situație este confirmară și de directorii unităților de învățământ.
Potrivit unui comunicat de presă, 2.500 de directori și directori adjuncți din toată țara au semnat o scrisoare deschisă. Prin intermediul acesteia se cer măsuri imediate pentru corectarea grilei de salarizare.
Deși salariile au fost majorate, directorii vor mai mult
„Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creșterea salariilor pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, însă fără corelarea și pentru personalul cu funcție de conducere. Drept care, în prezent, un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor.
Potrivit Legii nr. 153/2017, în forma aplicabilă, salariile de bază ale personalului de predare pornesc de la gradația 0 de vechime în muncă și avansează conform treptei de vechime, în timp ce salariile de bază ale directorilor și directorilor adjuncți, precum și ale celorlalte funcții de conducere, nu sunt corelate cu vechimea. Diferențele de salarizare dintre personalul didactic de predare și personalul didactic de conducere, în defavoarea celor din urmă, au început să apară încă din 2019, însă modificările aduse Legii 153/2017 în iunie 2023 le-au accentuat semnificativ”, menționează cele două sindicate principale din educație.
Ca răspuns, la sfârșitul lunii iulie a fost introdusă inițiativa „Salarii adecvate pentru directorii de școli”. În cadrul acesteia, 2.500 de directori și directori adjuncți de școli din toată țara și-au unit forțele cu AVE pentru a semna o scrisoare deschisă care oferă Guvernului trei posibilități de acțiune urgentă pentru a restabili temporar echilibrul salarial până la stabilirea unei noi legislații-cadru privind salarizarea unitară.
Va oferi Guvernul salarii mai mari
Președintele FSE „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a transmis faptul că directorii, dar nu numai, merită venituri mai mari. El a a spus că angajații din învățământ trebuie plătiți corect. Tot el a spus că eliminarea anomaliilor existente în proiectul legii a fost pe lista negocierilor. Această anomalie se referă la modul de stabilire al indemnizațiilor de conducere.
„Guvernul, la momentul suspendării grevei, ne-a promis că va căuta soluții în această vară, care nu au venit încă. Potrivit înțelegerii avute cu reprezentanții coaliției de Guvernare, aceștia și-au asumat un calendar. Sper că-l vor respecta și nu ne vor împinge spre alte proteste. Nu ne dorim să ajungem din nou la acțiuni de stradă și, mai grav, la întreruperea activității”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”.
Cele trei propuneri din care Executivul „ar trebui” să aleagă se regăsesc în scrisoare. Prima este modificarea actualei legi-cadru a salarizării. În acest fel, salariul de bază al directorilor să pornească de la o gradație 0 și să fie modificat în funcție de vechime.
O altă opțiune pentru autorități este introducerea posibilității de a alege între salariul de director sau salariul pe care l-ar fi primit ca și personal de predare. În ambele variante aceștia solicită să fie integrată și o majorare de 10% a salariului de bază.
Ultima variantă propusă este acordarea unei prime lunare pentru directori. Această primă ar urma să fie primită începând cu luna septembrie. De asemenea, ea va fi primită de angajați până când noua lege a salarizării va fi în vigoare. Potrivit acestei propuneri, prima lunară ar putea să ajungă la un cuantum net de 1.200 de lei pe lună, conform romaniatv.net.