Infofinanciar > Esential > Începuturile industriei grele românești. Povestea Uzinelor și Domeniilor Reșița, cel mai mare grup din economia interbelică
Esential

Începuturile industriei grele românești. Povestea Uzinelor și Domeniilor Reșița, cel mai mare grup din economia interbelică

Începuturile industriei grele românești. Povestea Uzinelor și Domeniilor Reșița, cel mai mare grup din economia interbelică
sursă foto Wikipedia

În urmă cu mai bine de un veac, după ce România și-a extins granițele după sfârșitul Primului Război Mondial, un mare conglomerat industrial ajungea să fie parte din teritoriul național. Este vorba despre Uzinele de Fier și Domeniile Reșița (UDR), din zona Banatului Montan, societate înființată în secolul al XVIII-lea.

Povestea Uzinelor de Fier și Domeniilor Reșița începe în urmă cu 250 de ani, pe teritoriul Imperiului Habsburgic. Uzinele erau gestionate și se aflau în proprietatea fiscului austriac, care își exercita conducerea și controlul prin intermediul Direcției miniere bănățene, cu sediul la Orăvița. În anul 1815 societatea se ocupa cu piese din fontă turnate direct de la furnale, bare forjate din fier, cercuri pentru roți, căruțe, scule, cuie, unelte de uz agricol sau gospodăresc, conform UCMR.ro.

Începând cu anul 1855 uzinele din Reșița fac parte din consorțiul internațional St.E.G, societate imperială și regală a căilor ferate de stat, care deținea și exploatațiile miniere din zonă, dar și metalurgice și feroviare în Banat și Boemia. Compania era un conglomerat internațional ce avea la bază capital austriac și francez, iar domeniile se întindeau pe o suprafață de peste 130.000 de hectare.

Consorțiul St.E.G transformă Domeniile Reșița în primul și cel mai mare centru siderurgic din Europa de Sud-Est. După Primul Război Mondial și implicit Marea Unire, Banatul ajunge în componența României, iar Uzinele și Domeniile Reșița, în proprietatea statului român.

Ele sunt naționalizate prin intermediul Decretului Regal nr. 2455/8 iunie 1920, patrimoniul companiei fiind trecut în proprietatea statului român cu numele de societatea „Uzinele de Fier și Domeniile Reșița”, fiind organizată ca societate pe acțiuni, cu un capital de 125 milioane de lei. Compania a fost reorganizată ca una privată, iar prima emisiune de acțiuni la purtător a avut loc în 1920, în cuantum de 150.000 de acțiuni, a câte 500 de lei acțiunea. 148.000 au fost preluate de St.E.G, iar restul de personalități politice importante ale vremii, precum prințul Caragea, Dinu Brătianu, Gr. Duca sau Mihail Pherekyde.

Uzinele de Fier și Domeniile Reșița, sursă foto Wikimedia Commons

Producția de oțel de la Uzinele și Domeniile Reșița ajunsese la 100.000 tone în anul 1925 și a trecut de 200.000 tone în anul 1938, sursă foto Wikimedia Commons

Nașterea industriei grele românești

Industria grea românească a luat naștere odată cu anexarea Banatului. În anul 1924 producția de oțel a Uzinelor și Domeniilor Reșița a fost de 87.000 de tone, care reprezentau atunci 100% din producția României. Un an mai târziu producția s-a majorat cu aproape 10.000 de tone, reprezentând 97% din totalul la nivel național.

Compania a devenit rapid un activ esențial pentru dezvoltarea industrială a României. A fost primul centrul siderurgic din țară și se ocupa cu mai multe domenii de producție, uzinele fiind împărțite în mai multe tipuri: furnale, cocserie, oțelării, laminoare, turnătorii, forjă, etc. Pe de altă parte, pe teritoriul Uzinelor și Domeniilor Reșița exista o fabrică de poduri și construcții metalice, fabrică de roți montate, de utilaj petrolier, de armament, mașini electrice și locomotive, conform UCMR.ro.

Era cel mai puternic grup industrial la nivel național și a jucat un rol important în reconstrucția postbelică a României, mai ales în zona infrastructurii de căi ferate. Producția de oțel a UDR a fost într-o continuă creștere în perioada interbelică, singurii ani de regres fiind cei de criză mondială, când activitatea companiei a fost afectată.

Diferite surse istorice indică faptul că aproximativ 50% din populația orașului Reșița lucra la Uzinele și Domeniile Reșița, sursă foto Ploaia de Cuvinte

Diferite surse istorice indică faptul că aproximativ 50% din populația orașului Reșița lucra la Uzinele și Domeniile Reșița, sursă foto Ploaia de Cuvinte

Uzinele și Domeniile Reșița trec de o producție de 100.000 tone de oțel în 1926, reprezentând 91% din întreaga producție la nivel național, ajungând la 144.000 tone în 1928. Producția a scăzut după până la 72.000 de tone, deci la jumătate, în următorii cinci ani, depășind din nou pragul de 100.000 tone (în anul 1934). În anul 1935 producția de oțel ajunsese la 157.000 tone, 76% din producție la nivel național, trecând pragul de 200.000 tone în anul 1938.

Pe parcursul perioadei interbelice Uzinele și Domeniile Reșița au rămas cel mai mare grup industrial la nivel național, practic vorbind cea mai importantă companie, dar și unul dintre cei mai mari angajatori, cu un personal cuprins între 7.000 și 23.000 de angajați. Existau mai multe uzine, fabrici și exploatații sub consorțiu, precum: uzinele metalurgice din Reșița și Anina; fabrica de mașini și unelte agricole de la Bocșa; minele de fier de la Ocna de Fier, minele de cărbuni de la Anina, Secu și Doman, minele de aramă și de aur de la Oravița, mina de aramă de la Ciclova, de la Sasca, de la Moldova Nouă, etc.

Un jucător esențial în infrastructura țării

La UDR statul român și-a reparat și locomotivele afectate în timpul Primului Război Mondial. Treptat, Reșița a devenit un important producător feroviar, fiind în competiție cu Uzinele Malaxa. Câțiva ani mai târziu a început și producția de unelte și utilaje pentru industria petrolieră pentru industria românească. În anul 1925 Uzinele Reșița aveau 7.000 de angajați.

Uzinele si Domeniile Resita, sursa foto Radio Romania Actualitati

La Reșița s-au produs mașini în perioada antebelică, dar și în perioada postbelică, de după cel de-al Doilea Război Mondial, sursa foto Radio Romania Actualitati

Compania se ocupa și cu domeniul construcțiilor, construind peste 180 de poduri feroviare, 100 de poduri rutiere, dar și cu refacerea podului de la Fetești, distrus în Primul Război Mondial. În anul 1943 UDR a construit și primul teleferic din țară, între localitatea Văliug și vârful Gozna din Munții Semenic. În perioada interbelică UDR a deținut acțiuni la peste 20 de societăți din România, în anul 1941 ajungând la peste 30, printre care și fabrica de armament „Astra” Brașov.

Fiind cel mai puternic grup din economia românească, Uzinele și Domeniile Reșița ajunseră să dețină monopolul în mai multe sectoare industriale. În anul 1939 UDR producea 100% din producția internă pentru furnale înalte, 80% din producția de oțel, 75% din producția de fontă, 70% din producția de fier comercial, 50% din producția de locomotive pentru CFR și 100% din producția de șine, roți de locomotive, vagoane, etc.

Max Auschnitt, industriașul care conducea UDR

Max Auschnitt, sursa wikipedia

Max Auschnitt a fost unul dintre cei mai importanți industriași din România interbelică și un apropiat de-al lui Carol al II-lea, sursa wikipedia

Marele rival al lui Malaxa, Max Auschnitt, a fost la rândul său unul dintre cei mai puternici industriași români din perioada interbelică. El a avut și funcții politice, fiind senator al României și după membru al Partidului Național Țărănesc.

Părinții săi au fost imigranți evrei din Ucraina care s-au stabilit în România, înainte de Primul Război Mondial, pentru a face comerț cu oțel. Și-au deschis chiar o afacere în domeniu, pentru import-export, în 1884 la Galați.

Max Auschnitt și-a început cariera după Marea Unire. În perioada interbelică erau cel mai mare grup de siderurgie și metalurgie de la noi din țară. Auschnitt a fost numit administratorul Uzinelor de Fier și al Domeniilor Reșița, iar ulterior, și-a deschis propria sa afacere: trustul Titan-Nădrag-Călan. Alături de Uzinele Malaxa, cele 3 entități reprezentau baza industriei românești, toate fiind controlate de doi rivali care aveau un singur lucru în comun: relația privilegiată cu regele Carol al II-lea.

Istoricii au relatat o mulțime de momente în care în schimbul influenței economice și politice, cei doi magnați ai vremii, Ausschnitt și Malaxa, jucau poker cu regele Carol al II-lea și pierdeau intenționat sume extraordinare de bani în favoarea monarhului. Camarila regală profita de banii acestor industriași, în timp ce antreprenorii reușeau să-și extindă monopolul și afacerile cu ajutorul statului.

La celebrarea de 1 an de la încoronare, cei doi i-au „donat” lui Carol al II-lea, pentru meritele aduse în dezvoltarea industriei grele românești, 100 milioane lei. În paralel, Max Auschnitt și Malaxa primeau contracte cu statul din care scoteau profituri uriașe, iar în schimb, îl „finanțau” pe rege pentru serviciile oferite.

Auschnitt ajunsese să fie un important acționar la UDR, având în portofoliu peste 200.000 de acțiuni, fiind printre cei mai bogați români de la vremea respectivă. Rata profitabilității UDR era ridicată: în anul 1920 22%, în 1925 54%, iar după 1934 între 20 și 40%.

Interesele germane pentru economia românească

Începând cu anul 1940 germanii au intrat în acționariatul și Consiliul de Administrație al Uzinelor și Domeniilor Reșița, sursa foto InfoCS

Începând cu anul 1940 germanii au intrat în acționariatul și Consiliul de Administrație al Uzinelor și Domeniilor Reșița, sursa foto InfoCS

Începând cu a doua parte a anilor ’30 România a început să fie din ce în ce mai apropiată de economia germană. Definitoriu pentru această relație a fost anul 1938, când România a încheiat cu Germania un tratat economic. Berlinul s-a orientat către țările mici din estul Europei, pe care făcut treptat să fie dependente de capitalul german.

Ungaria și-a crescut exporturile în Germania din 1933 de la 11% la 52% în 1939. România și-a crescut exporturile de la 16% în 1933 la 43% în anul 1939 către Germania. Bulgaria a înregistrat cele mai mari creșteri, de la 36% în 1933 la 71% în 1939. Pe de altă parte, regimul de la Berlin s-a ocupat și de alimentarea piețelor din zonă cu produse germane. Dacă în 1933 importurile germane reprezentau doar 18% pentru economia românească, în anul 1939 acestea crescuseră la 56%.

Odată cu aceste schimbări economice germanii au devenit din ce în ce mai interesați în companiile românești, în care au devenit acționari importanți. Un bun exemplu ține de Uzinele și Domeniile Reșița, care pe parcursul perioadei interbelice au avut importanți investitori francezi, englezi, austrieci sau cehi în acționariatul companiei.

După dispariția Cehoslovaciei, germanii au intrat în mod direct în acționariatul UDR, în consiliul de administrație fiind cooptați Albert Goring, fratele mareșalului Reichului, Guido Schmidt, iar inginerul Ottmar Heczko devenise director al UDR. Concernul german a achiziționat și acțiunile fostului administrator Max Auschnitt, conform istoricului Mircea Rusnac în Istoria Banatului.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când UDR înregistra cea mai mare producție de oțel din istoria sa, cu vârful în anul 1943 de 234.000 tone, producția a fost orientată către armament: tunuri antitanc și antiaeriene, tunuri pentru baterii de coastă, etc. În perioada războiului programul de muncă a fost majorat de la 8 ore la 10 ore, iar Uzinele și Domeniile Reșița erau aflate sub controlul armatei, fiind conduse de colonelul Boitan și maiorul Staricu. 50% din populația orașului Reșița lucra la UDR.

Perioada comunistă. Îngenuncherea Uzinelor și Domeniilor Reșița

În Reșița a fost organizat un Salon de Fotografie Industrială de către TMK Reșița în parteneriat cu Muzeul Cineastului Amator

În Reșița a fost organizat un Salon de Fotografie Industrială de către TMK Reșița în parteneriat cu Muzeul Cineastului Amator în anul 2021, sursă foto Reșița.ro/Ioana Ciolea

După sfârșitul războiului comuniștii au avut un interes explicit pentru UDR, mai ales din cauza potențialului său economic extraordinar, pe care l-au manevrat după propriul plac.

În anul 1948, prin legea nr. 119/11, publicat în Monitorul Oficial nr. 133 bis/1948, se realiza naționalizarea a peste 350 de societăți comerciale din România, printre care și UDR. Conglomeratul industrial a făcut parte din planul sovieticilor de exploatare a industriei românești din perioada SOVROM-urilor. SOVROM-urile erau societăți mixte de capital, româno-sovietice, prin care Uniunea Sovietică își recupera pagubele de război pe care România și le-a asumat ca plată la congresul de pace după cel de-al Doilea Război Mondial. Uzinele și Domeniile Reșița au fost împărțite în mai multe societăți: Sovrom Metal, care a preluat toate operațiunile din industria metalurgică, Sovrom Utilaj Petrolifer, care a preluat componenta de construcții de mașini și utilaje petroliere, până în anul 1954.

Începând cu 1954, anul în care sovieticii renunță la SOVROM-uri, este înființat Combinatul Metalurgic Reșița aflat sub controlul Ministerului Industriei Grele, conform Hotărârii Consiliului de Miniștri 864/10 iulie 1954. În perioada comunistă structura acestui grup industrial s-a tot modificat, fiind organizate și reorganizate diferite arii de producție, utilajele au fost transportate, autoritățile responsabile schimbate până când nu a mai rămas nimic din UDR din perioada interbelică. În anul 1948 când UDR erau naționalizate aveau aproape 23.000 de salariați.

La Reșița au fost fabricate primele automobile românești care au ieșit de pe poarta ușilor fabricii, iar în anii următori secția de automobile a avut între 10.000 și 15.000 de angajați.

Perioada postdecembristă. Moartea UDR

Furnalul 1 din Combinatul Siderurgic Reșița, sursă foto Banatul Azi

Furnalul 1 din Combinatul Siderurgic Reșița, sursă foto Banatul Azi

După revoluție activitatea combinatului a intrat în declin. În anul 2000 are loc prima tentativă de privatizare a combinatului cu americanii de la Noble Ventures, care au achiziționat 95% din acțiuni. Cu toate acestea, procesul de privatizare s-a încheiat când statul român a câștigat la Curtea de arbitraj din Washington în fața investitorilor americani, care nu-și respectaseră calendarul de investiții pentru preluarea Combinatului Siderurgic Reșița. El fusese vândut pentru 4,5 milioane de dolari, cu condiția ca americanii să realizeze investiții de 85 milioane de dolari într-o perioadă de trei ani.

Astfel, Autoritatea pentru Privatizare a redevenit acționarul majoritar, iar în februarie 2004 statul român vindea pentru 1 euro combinatul către grupul rus TMK, cel mai mare producător de țevi de oțel din Rusia, înființat în anul 2001.

În anul 2005 TMK Reșița a înregistrat afaceri de 311 milioane de lei și avea un număr de 1.600 de angajați. În anii 2007 și 2008 veniturile companiei au fost de 500 milioane de lei, însă numărul de angajați a scăzut treptat până la 1.300. În anul 2009 cifra de afaceri a companiei scădea cu aproape 50%, iar numărul angajaților ajungea la 1.000. Cei mai buni ani din istoria TMK Reșița au fost 2011 și 2012, când cifra de afaceri a depășit în ambii ani 800 milioane de lei. În 2020, ultimul an în care TMK Reșița a mai avut afaceri, compania a raportat venituri de 500 milioane de lei, pierderi, datoriile ajunseseră la 200 milioane de lei, iar numărul angajaților la 740.

În anul 2021 TMK Reșița a fost absorbită de Artrom Steel Tubes, companie specializată în producția de oțel și țevi din oțel fără sudură din Slatina, cu operațiuni și în Reșița. Cu toate acestea, începând cu luna ianuarie a anului acesta, Artrom nu mai face parte din grupul rusesc TMK, în condițiile în care angajații TMK Reșița fuseseră afectați de sancțiunile economice europene împotriva Rusiei.

Compania a scăpat de problema sancțiunilor la începutul acestui an când Artrom a fost cumpărată de Hefestos Capital, un fond de investment banking din sud-estul Europei, cu sediul la Belgrad.

„Suntem încântați să anunțăm că am achiziționat 100% din compania ARTROM STEEL TUBES, cel mai important grup industrial din România și unul dintre liderii producției de țevi premium cu aplicații speciale din Europa. Timp de 21 de ani, misiunea Hefestos Capital a fost să consilieze și să dezvolte companii și brand-uri de top din sud-estul Europei, să readucă în prim-plan lideri vechi și să creeze campioni noi. Achiziția companiei ARTROM ne va permite să-i oferim o nouă perspectivă și suntem nerăbdători să lucrăm împreună cu managementul companiei, cu echipa de specialiști, dar și cu autoritățile române, furnizorii și clienții noștri din toată lumea, ca să dezvoltăm mai departe potențialul ARTROM STEEL TUBES”, a declarat Milutin Nikolic, co-fondatorul Hefestos Capital, conform Resita.ro.