Infofinanciar > Info > Indemnizația maximă de creștere a copilului se majorează! Cât vor obține mamele care au copii sau au născut recent
Info

Indemnizația maximă de creștere a copilului se majorează! Cât vor obține mamele care au copii sau au născut recent

Indemnizația maximă de creștere a copilului se majorează! Cât vor obține mamele care au copii sau au născut recent
FOTO: Salvați Copiii

Alin Ignat, deputat liberal de Alba, împreună cu Mara Calista și Florin Alexe au depus o inițiativă legislativă pentru majorarea indemnizației acordate mămicilor care au născut. Inițiativa a  trecut de Camera inferioară a Parlamentului.

Proiectul legislativ prevede ca valoarea minimă a indemnizației lunare pentru mame, să nu fie mai mică de 60% din venitul minim brut pe țară, garantat în plată. Totodată, cuantumul maxim nu poate fi mai mare de 12.000 de lei adică de 4 ori valoarea venitului minim brut. În momentul de față maximul admis este de 8.500 de lei.

Indemnizația pentru mămici crește cu cel puțin 300 de lei

Formula de calcul în baza căreia se acordă indemnizația minimă de creștere a copilului are la bază indicatorul social de referință care se înmulțește cu un coeficient de 2,5. Concret, raportat la salariul minim de bază dat în plată la ora actuală, de 3.000 de lei, indemnizația minimă crește de la 1.495 la 1.800 de lei, altfel spus, mămicile vor primi mai mult cel puțin 300 de lei.

„Dacă vorbim de indemnizaţia minimă de creştere a copilului, calculul acestei indemnizaţii se face prin înmulţirea unui coeficient de 2,5 cu indicatorul social de referinţă. (…). Am considerat că trebuie să raportăm această indemnizație minimă care are o evoluție de la an la an, și anume salariul minim și atunci propunem o modalitate de calcul care presupune aplicarea unui procent de 60% la salariul minim pe economie.

Aşadar, dacă este să aplicăm la salariul minim de astăzi, de 3.000 de lei, indemnizaţia minimă ar ajunge la un cuantum de 1.800 de lei, în loc de 1.495 de lei, cât este în prezent. Vorbim în această zonă de aproximativ 55.000 de beneficiari, care lună de lună încasează această indemnizaţie minimă” a explicat liberalul Alin Ignat, citat de alba24.ro.

Mamele vor avea întâietate la casele de marcat

Liberalii au mai depus un proiect de lege care prevede ca mamele care au copii cu vârste de maxim cinci ani să aibă întâietate în cozile de la casierii și în magazinele alimentare, nerespectarea legii atrage după sine și amenzi cuprinse între 200 și 100.000 de lei.

„Am vrut să vedem ce putem face să reglementăm această prioritate pentru femeile însărcinate și pentru cele cu copii sub cinci ani care se așează la o coadă. Am făcut o analiză comparativă, am văzut că în Franța, Portugalia, Spania există legi asemănătoare (…) Am ajuns la această formă finală a proiectului legislativ pe care o vom depune azi și care spune că o femeie însărcinată cu un copil sub cinci ani are prioritate.

Bineînțeles, acolo unde nu există case prioritare pentru că acestea există deja la multe companii, dar din păcate sunt folosite și de celelalte persoane. Dar prin lege vom stabili practic și o contravenție (…) Unitățile comerciale vor fi obligate să ofere aceste spații”, a declarat Florin Alexe.