Infofinanciar > Info > Indemnizațiile cresc până la 12.000 de lei pe lună. Cea mai bună veste pentru multe familii din România
Info

Indemnizațiile cresc până la 12.000 de lei pe lună. Cea mai bună veste pentru multe familii din România

Indemnizațiile cresc până la 12.000 de lei pe lună. Cea mai bună veste pentru multe familii din România
sursa foto: business magazin

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului provenită de la stat vine în ajutorul noilor familii. Banii proveniți din acest ajutor sunt un punct de plecare pentru părinți în procesul de creștere a copiilor.

Conform legislației în vigoare, pot beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului persoanele care în ultimii doi ani au realizat timp de 12 luni consecutiv venituri supuse impozitului pe venit şi care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului.

Vor crește indemnizațiile lunare pentru creșterea copilului

Potrivit unui proiect de lege inițiat de trei deputați PNL, suma maximă a indemnizației pentru creșterea copilului ar urma să crească de la 8.500 de lei la 12.000 de lei. Liberalii au afirmat faptul că nivelul actual al indemnizației este nepotrivit și descurajator pentru noii părinți. „Nivelul actual reprezintă un factor descurajator”, afirmă deputații PNL.

Scopul principal al proiectului de lege este creșterea cuantumului maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului de la suma de 8.500 de lei la 12.000 de lei.

Inițiatorii acestei prevederi aduc la lumină faptul că Guvernul a decis plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului în luna august 2017, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 82. De atunci, a rămas neschimbat cuantumul maxim al acestui tip de indemnizație, la 8.500 de lei. La momentul respectiv, salariul minim brut pe economie era de 1450 de lei, iar rata inflației a fost de 1,3% în anul 2017.  În prezent, potrivit Institutului Naţional de Statistică, salariul minim brut pe economie este în valoare de 3.000 de lei, iar rata inflaţiei de la începutul anului 2022 (octombrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 14,5%.

Oficialii afirmă faptul că mărirea sumei primite din indemnizația pentru creșterea copilului poate reprezenta o încurajare în direcția întemeierii unei familii. Acest lucru poate duce la creșterea natalității. 

„Nivelul prezent al cuantumului maxim al indemnizaţiei pentru creşterea natalităţii, raportat la cel al taxelor şi impozitelor plătite de către cei care au salarii peste medie, reprezintă un factor descurajator. Credem cu tărie că cine plăteşte taxe şi impozite mari pe venituri din muncă trebuie încurajat şi/sau încurajată şi în ceea ce priveşte întemeierea unei familii, prin alocarea unei indemnizaţii corecte în raport cu contribuţiile personale plătite de-a lungul timpului către statul român”, explică deputații PNL, conform MediaFax.

Actele necesare pentru depunerea dosarului și obținerea indemnizației

Atât mama, cât și tatăl copilului pot depune dosarul cu actele necesare pentru obținerea indemnizației. Sprijinul financiar va fi obținut de părintele care va opta pentru concediul de creștere a copilului.

Părinții trebuie să depună un dosar care să conțină o serie de acte necesare: cererea tip pentru indemnizația de creștere a copilului, actul de identitate al solicitantului, adică  părintele care va sta în concediul de creștere a copilului (copie şi original),  actul de identitate al celuilalt părinte (copie şi original), certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie şi original), livretul de familie (copie) certificat de căsătorie (copie şi original), declaraţie pe proprie răspundere (în cazul în care dreptul se solicită de către tată) din care să rezulte dacă mama a beneficiat sau nu de concedii medicale pentru nou-născut, adeverinţă eliberată de angajator. Poate fi adăugat un extras de cont pe numele beneficiarului, dacă părinții optează pentru virarea sumei într-un cont bancar.

În cazuri speciale, dosarul de obținere a indemnizației trebuie să conțină hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei sau de încredinţare a adopţiei, hotărârea judecătorească sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă (copie şi original).