Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a discutat despre perspectivele pentru indemnizațiile de handicap. Conform declarațiilor sale, se pare că aceste sume vor cunoaște o creștere începând cu anul curent.
În plus, premierul a menționat că toate persoanele care beneficiază de astfel de indemnizații vor fi integrate într-un sistem nou și digitalizat.
„Categoric (n.red vor fi mărite). După şedinţa de Guvern, am avut o discuţie cu ministra Muncii, pentru că am avut discuţiile cu Sanitas. Apoi, normal, că avem şi asistenţa socială. Am vorbit şi despre indemnizaţiile persoanelor cu handicap, şi un sistem nou. O să fie şi o digitalizare, toate persoanele introduse”, a afirmat premierul Ciolacu.
Atunci când Indicele Social de Referință înregistrează o creștere în concordanță cu rata medie anuală a inflației, indemnizațiile de handicap vor fi majorate la data de 1 martie 2024. Conform prevederilor Legii nr. 225/2021, valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR) este actualizată automat în fiecare an, la 1 martie, în funcție de rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv comunicat de către Institutul Național de Statistică, scrie bugetul.ro.