La finele summitului G20, se pare că omul zilei a fost premierul indian, Narendra Modi, în timp ce Indonezia a predat ștafeta Indiei, unde se va desfășura summitul de anul viitor. Modi s-a remarcat prin implicarea sa vocală împotriva războiului din Ucraina, după o perioadă în care India a evitat să aleagă o tabără cu privire la Rusia.
La finalul summitului, cele douăzeci de țări participante au întocmit o declarație comună în care condamnă invazia Rusiei în Ucraina. Vorbele premierului Narendra Mondi au ieșit în evidență, stabilind direcția pe care India a setat-o cu privire la raportarea față de Rusia.
„Epoca de astăzi nu trebuie să fie cea a războiului”, a spus acesta, reluând ceea ce premierul indian Narendra Modi i-a spus liderului rus Vladimir Putin în timpul unei întâlniri față în față în septembrie, potrivit CNN.
India trece în tabăra occidentală
Declarația a fost făcută în momentul în care președintele indonezian Joko Widodo i-a predat președinția G20 lui Modi, care va găzdui următorul summit al liderilor în capitala indiană New Delhi, în septembrie 2023 , cu aproximativ șase luni înainte de a se aștepta să se prezinte la urne în cadrul alegerilor generale și să concureze pentru a treia oară la cel mai înalt scaun al țării.
Până la momentul actual, India a adoptat o poziție neutră față de invazia din Ucraina, încercând să jongleze între relațiile cu Occidentul și cele cu Rusia. Schimbarea retoricii poate fi cu siguranță atribuită și eforturilor Statelor Unite, care au luat măsuri pentru atragerea Indiei în această tabără.
În timp ce New Delhi își echilibrează abil legăturile cu Rusia și cu Occidentul, Modi, spun analiștii, se profilează ca un lider deschis să negocieze cu toate țările, pentru a transforma India într-unul dintre cei mai puternici jucători la nivel mondial.
În cadrul summitului din acest an, interesul principal a căzut pe întrevederile președintelui chinez Xi Jinping. Modi, pe de altă parte, a purtat o serie de discuții cu mai mulți lideri mondiali, inclusiv cu noul prim-ministru britanic Rishi Sunak, pe o gamă largă de teme, evitând în mare parte să condamne direct agresiunea lui Putin, continuând în același timp să își distanțeze țara de Rusia.
India are o istorie îndelungată a relațiilor cu Moscova
Chiar dacă India a avut o „agendă modestă” pentru G20, care se învârte în jurul problemelor legate de energie, climă și turbulențele economice ca urmare a războiului, liderii occidentali „văd India ca pe un actor major în regiune, deoarece India este o țară apropiată atât de Occident, cât și de Rusia”.
New Delhi are legături puternice cu Moscova, care datează încă din timpul Războiului Rece, iar India rămâne foarte dependentă de Kremlin pentru echipamente militare – o legătură vitală, având în vedere tensiunile actuale ale Indiei la granița sa comună din Himalaya cu o China din ce în ce mai asertivă.
În același timp, New Delhi s-a apropiat din ce în ce mai mult de Occident, în timp ce liderii încearcă să contracareze ascensiunea Beijingului, plasând India într-o poziție confortabilă din punct de vedere strategic.
Chiar dacă G20 nu este un for în care să se discute despre probleme de securitate, acceptarea ideii că războiul din Ucraina „subminează economia globală” arată că statele lumii, dincolo de calculele strategice, uneori cu foarte multe necunoscute și variabile, percep un conflict în primul rând din perspectivă economică, relatează Digi24.