Infofinanciar > Esential > Indicatori economici neobișnuiți (15): Poți „citi” în lasagna și pizza cum evoluează piața
Esential

Indicatori economici neobișnuiți (15): Poți „citi” în lasagna și pizza cum evoluează piața

Pizza
Sursa foto: dreamstime

Economiștii iubesc bucătăria italiană! Într-atât de mult încât se folosesc de ea și pentru a estima evoluțiile pieței.

La începutul acestui an, Neel Kashkari, președintele Federal Reserve Bank din Minneapolis, a șocat elita economică declarând în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune american CNN că, pentru el, un indicator corect al inflației este… prețul unui porții mari de lasagna!

Kashkari susține că poate evalua evoluția inflației și impactul acesteia asupra consumatorilor analizând costul acestui produs preferat de numeroși americani pentru cina de familie.

„Sunt atent la prețurile la alimente. Există o porție mare de lasagna pe care obișnuiam să o cumpăr și care costa în jur de 16 dolari. Acum costă în jur de 21 de dolari”, a spus Kashkari, care a precizat reporterilor CNN că produsul său preferat este lasagna congelată de la Stouffer’s.

„Acesta este micul meu instrument de măsurare a modului în care evoluează inflația”, a explicat președintele Federal Reserve Bank.

Lasagna congelată este un indicator economic multiplu, pentru că, la fel ca Big Mac Index, creat de The Economics, integrează mai multe produse, dar și servicii (preparare, congelare etc.). Însă nu este singurul furnizat de bucătăria italiană.

Pizza Margherita, un indicator consacrat

Un alt indicator – tot de sorginte gastronomică și care provine tot din Italia – este Pizza Margherita Index. Indicatorul, care este utilizat și popularizat de respectabila companie Bloomberg, funcționează pe același principiu cumulativ, însumând costul materiilor prime utilizate pentru prepararea acestui sortiment de pizza originar din Napoli, dar și al energiei necesare pentru a o găti.

Astfel, conform datelor Bloomberg publicate la începutul acestui an, Pizza Margherita Index înregistrare în ianuarie o creștere de 25%. În scădere însă cu vârful consemnat în noiembrie anul trecut, când atinsese un maxim de 30%.

Indicatorul pizza depășea la acel moment cu mult rata globală a inflației, care se situa la acel moment la 10,7%.

Pentru a calcula acest indicator, Bloomberg ia în calcul prețul pentru făină, roșii, brânză mozzarella, ulei de măsline, dar și consumul de electricitate necesar pentru a găti pizza într-un cuptor electric de casă.

Conform sursei citate, evoluția prețurilor la începutul anului a fost următoarea:

– Făina a crescut cu 20,6%, în 2023 față de 2022,

– Mozzarella a crescut cu 27,6%,

– Roșiile au crescut cu 1,1%,

– Uleiul de măsline a crescut cu 20,5%,

– Electricitatea a crescut cu 88,8%.

O alegere justificată

Alegerea acestui sortiment de pizza de către Bloomberg ca reper nu este întâmplătoare. Pe de o parte, Pizza Margherita este unul dintre cele mai populare sortimente din Italia dintre cele 8 milioane de pizza gătite în fiecare zi în întreaga țară, conform ghidului alimentar Il Gambero Rosso.

Denumită după Margherita di Savoia, prima regină a Italiei după unificarea țării, legenda spune că Pizza Margherita a fost creată inițial în onoarea vizitei acesteia la Napoli în 1889. Culorile felului de mâncare, atunci când se adaugă la sfârșit o frunză de busuioc proaspăt pentru aromă, le recreează pe cele ale steagului italian verde, alb și roșu. În prezent, există mai multe variante de Pizza Margherita, ca de exemplu versiunea romană, subțire ca hârtia, sau cea newyorkeză, foarte bogată.

Napoletanii susțin însă că rețeta lor este cea originală, iar Uniunea Europeană le-a recunoscut dreptul de proprietate, decretând Pizza Margherita produs cu denumire de origine protejată și de specialitate tradițională garantată. Astfel, conform rețetarului UE, prepararea unei Pizza Margherita tradiționale presupune utilizarea unui cuptor cu lemne la 485 de grade Celsius, asigurarea unei cruste de cel puțin 1-2 centimetri înălțime și folosirea doar a produselor specificate, care includ ulei de măsline extravirgin, busuioc proaspăt, mozzarella de bivoliță sau mozzarella locală tradițională și roșii locale.

Interesant este însă că, deși toate ingredientele s-au scumpit, costul de cumpărare a unei pizza gata preparate a crescut cu doar 9,6%. Ceea ce face ca achiziția ei din magazin să fie o opțiune mai rentabilă decât pregătirea propriei versiuni acasă.

Nu ratați episodul următor!

Citiți mâine dimineață, în următorul episod al Serialului „Indicatori economici neobișnuiți„, ce secrete ne poate dezvălui popcornul.