Burgernomics poate fi numele unei noi discipline economice care studiază evoluțiile prețurilor burgerilor în diferite țări pentru a prognoza cum va varia puterea de cumpărare în respectivele state. Modelul, validat de peste 30 de ani, se aplică și altor produse fast food.
În urmă cu aproape patru decenii, publicația „The Economist“ a inventat Big Mac Index, un indicator cât se poate de serios, în pofida numelui, care are la bază teoria parității puterii de cumpărare (Purchasing Power Parity – PPP) fundamentată de economistul suedez Gustav Cassel cu peste un secol în urmă. PPP măsoară puterea de cumpărare a unei monede, exprimată într-o altă monedă de circulație internațională (de regula dolar sau euro), raportându-se la un coș de bunuri identic.
Teoria spune că, pe termen lung, PPP arată cum va evolua rata de schimb, fiind un indicator preferat analiști, deoarece nu prezintă fluctuații majore pe termen scurt. Inflația i-a afectat însă acuratețea în unele țări.
Cum s-a ajuns la Big Mac Index
Pentru a simplifica teoria, în 1986, redactorii de la „The Economist“ au avut ideea de a înlocui coșul de bunuri cu un produs standardizat – burgerul Big Mac, disponibil prin intermediul francizelor McDonald’s în numeroase țări. Conform britanicilor, alegerea este justificată nu doar de omniprezența burger-ului, ci și de faptul că în prețul său se regăsește atât costul ingredientelor (chiflă, carne de vită, brânză etc.), cât și al forței de muncă, utilităților și chiriei.
Concret – la începutul acestui an, prețul mediu al unui Big Mac în Statele Unite a fost de aproximativ 5,36 de dolari, în creștere cu peste 6% față de valoarea de acum doi ani. Concomitent însă, moneda americană și-a consolidat poziția față de euro și lira sterlină, lucru vizibil în evoluția prețului burgerului în UE (+14%) și în Marea Britanie (+15%), care a evoluat în pas cu inflația.
În Japonia, evoluția contrazice teoria PPP – în urmă cu doi ani un Big Mac era mai ieftin cu 26% decât în SUA, ceea ce, conform teoriei, ar fi însemnat că yenul este subevaluat și ar fi trebuit să crească în raport cu dolarul. Însă în 2023 burgerul a ajuns să fie cu peste 40% mai ieftin!
În Argentina, o confirmă – peso-ul argentinian s-a depreciat în raport cu dolarul, iar prețurile au crescut, un Big Mac ajungând să coste în 2023 echivalentul a 5,31 dolari.
În România, la începutul acestui an, prețul unui Big Mac era de 12,3 lei, mai scump cu 16% decât în 2022, valoare cu un procent mai mare decât rata inflației în ianuarie 2023 (15%).
KFC Index, varianta africană
Pentru că în Africa răspândirea francizelor McDonald’s este încă relativ redusă, comparativ cu restul lumii, compania de analiză de piață Sagaci Research a lansat în 2016 KFC Index. KFC este cel mai răspândit lanț de fast food de pe continentul african, cu peste 1.250 de francize în 23 de țări (în 2020).
Inspirat de Big Mac Index, indicatorul folosește ca reper prețul unui „bucket“ cu 12 bucăți de KFC Original. De exemplu, în urmă cu șapte ani, prețul în SUA era de 20,50 USD, în timp ce în Namibia prețul echivalent era de 13,40. Ceea ce, conform teoriei PPP, însemna că dolarul namibian era subevaluat la acel moment cu 33%.
Analiștii apreciază însă că acuratețea KFC Index mai mică pentru că, dincolo de ratele de schimb valutar, există o serie de factori care determină prețul puiului KFC pe diferite piețe. Printre aceștia se numără capacitatea de reacție a pieței la schimbările de preț, impozitarea, costurile de producție și în special costul puiului, care este obținut pe plan local.
Extrapolând, se poate spune că, atunci când vine vorba de acuratețea previziunilor economice, vita baie puiul.
Nu ratați episodul următor!
Citiți mâine dimineață, în următorul episod al Serialului „Indicatori economici neobișnuiți”, ce semnificație ascunsă poate avea atractivitatea chelnerițelor.
