Infofinanciar > Info > Indicele ROBOR a înregistrat prima scădere din ultimele luni! Valoare a ajuns la 8,10% pe an
Info

Indicele ROBOR a înregistrat prima scădere din ultimele luni! Valoare a ajuns la 8,10% pe an

Indicele ROBOR a înregistrat prima scădere din ultimele luni! Valoare a ajuns la 8,10% pe an
sursa foto HotNews.ro

După o creștere considerabilă în ultimele luni, indicele ROBOR, care măsoară rata creditelor cu dobândă variabilă, s-a stabilizat la valoarea de 8,10% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, s-a menținut joi la 8,10% pe an, iar ROBOR la 12 luni a fost de 8,23% pe an. 

ROBOR se menține în jurul valorii de 8% de aproape două luni. La începutul lunii august, ROBOR la 3 luni atingea valoarea record de 8,14%, maximul din ultimii 12 ani, potrivit Digi24.

În condiții de criză economică, practica băncilor de a crește dobânzile are ca scop controlul inflației.

Băncile centrale din întreaga lume au început să majoreze ratele dobânzilor  în încercarea de a controla inflația în creștere, care continuă să bată recorduri lunar.

Creșterea dobânzilor, o practică comună în perioada de criză

Banca Centrală Europeană (BCE) a devenit una dintre cele mai recente instituții care au schimbat politica monetară, închizând un lung capitol al ratelor negative care datează din anii cei mai grei ai crizei economice din UE.

Băncile din Suedia, Norvegia, Canada, Coreea de Sud și Australia au luat măsuri similare în ultimele luni, reacționând la cifrele în continuă creștere a inflației. Rezerva Federală a Statelor Unite a majorat ratele de două ori cu 0,75 puncte procentuale, cea mai mare creștere din 1994 încoace.

Banca Angliei a majorat recent ratele dobânzilor cu cel mai mare procent din ultimii 27 de ani, relatează Euronews.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a avertizat în luna august că băncile au crescut prea mult rata dobânzilor pentru creditele cu dobândă variabilă. Acest lucru ar fi putut contribui la stabilizarea indicelui ROBOR după o perioadă de creșteri considerabile. Indicele ROBOR  s-a stabilizat de 8 săptămâni în intervalul 7,90-8%. Indicele ROBOR a început anul la valoarea de 3,02%, însă a intrat apoi pe un trend ascedent și a crescut treptat vreme de 8 luni până la 8,14%.

„Perioada dobânzilor puternic real negative este o perioadă depășită. În istoria omenirii o data sau de două ori într-un secol apar aceste perioade de represiune financiare. A ne raporta la cum erau dobânzile acum 4-5 ani nu ne ajută. Acea perioadă nu se va repeta în grabă”, a mai spus Isărescu, precizând și că „o dobândă normală într-o perioadă fără inflație este de 3-6%”, a spus președitele BNR în vară.

Băncile sunt nevoie să se adapteze creșterii inflației

Misiunea principală a băncilor centrale este de a asigura stabilitatea prețurilor. Aceasta înseamnă că trebuie să controleze atât inflația – când prețurile cresc – cât și deflația – când prețurile scad.

Deflația deprimă economia și alimentează șomajul, astfel încât fiecare bancă centrală stabilește un obiectiv de inflație moderată, pozitivă – de obicei în jur de 2% – pentru a încuraja o creștere treptată și constantă.

Inflația excesivă poate spulbera rapid beneficiile obținute în anii anteriori de prosperitate, poate eroda valoarea economiilor private și poate mânca profiturile companiilor private. Facturile devin mai scumpe pentru toată lumea: consumatorii, întreprinderile și guvernele sunt nevoite să se lupte pentru a se descurca.

Pe fondul crizei economice care se arată, românii au posibilitatea să opteze pentru credite cu dobândă fixă, pentru a-și atenua pierderile și a-și permite să plătească ratele.