Infofinanciar > Lumea la zi > Industria asiatică este într-o situație din ce în ce mai dramatică! Prețurile mari și cererea slabă pun pe butici fabricile de pe continent
Lumea la zi

Industria asiatică este într-o situație din ce în ce mai dramatică! Prețurile mari și cererea slabă pun pe butici fabricile de pe continent

Industria asiatică este într-o situație din ce în ce mai dramatică! Prețurile mari și cererea slabă pun pe butici fabricile de pe continent
sursă foto: businesstoday.in

Situația industriilor de pe continentul asiatic se pare că se află într-o situație dificilă. Fabricile s-au confruntat în iulie atât cu restricțiile stricte ale Chinei privind COVID-19, cât și cu cererea globală în scădere. Acestea au accentuat o inflație semnificativă, proces ce și-ar putea atinge vârful în urma creșterii prețurilor. Cu toate acestea, există și unele păreri optimiste conform cărora Asia este pe drumul cel bun din punct de vedere economic.

Giganții tehnologici din Asia de nord-est sunt cei care au avut cel mai mult de pierdut în perioada anterioară, potrivit unei analize a managerilor de achiziții publicate de Reuters. Cifrele producției din regiune arată scăderi considerabile ale comenzilor.

Scenariul pesimist de până acum

În Coreea de Sud, de pildă, activitatea fabricilor a scăzut pentru prima dată în aproape doi ani, iar în acest timp, Japonia a înregistrat cea mai lentă creștere a activității din ultimele 10 luni. De asemenea, analiștii spun că și creșterea activității din China a încetinit, în ciuda unei oarecare relaxări a restricțiilor interne legate de COVID-19, care a lovit a doua cea mai mare economie a lumii în al doilea trimestru.

„Aceste prețuri ridicate atât la inputuri, cât și la combustibil, metale și semiconductori, au avut drept rezultat o întreruperea destul de largă în sectorul de producție (coreean de Sud n.r.)”, a declarat Usamah Bhatti, economist la S&P Global Market Intelligence. „Aceasta fiind spuse, rata inflației prețurilor de intrare pe piață a scăzut la un nivel considerabil în ultimele patru luni. Asta ne spune că prețurile și-au atins un vârf, deși inflația costurilor a rămas cu mult peste media pe termen lung”, a adăugat economistul.

O creștere a prețurilor la mărfuri la nivel mondial, pe fondul perturbărilor lanțului de aprovizionare cauzate de pandemie și de conflictul militar din Ucraina, a avut un efect mare la nivelul întreprinderilor și factorilor decizionali din întreaga lume. În tot acest timp, băncile centrale s-au grăbit să înăsprească politica monetară, iar firmele să reducă costurile.

Scenariul pozitiv de acum încolo

În ciuda acestor cifre îngrijorătoare, există și vești bune pentru continentul asiatic. Se indică o activitate accelerată în Indonezia, Malaezia și Thailanda, unde creșterea noilor comenzi a contracarat cu succes scăderile înregistrate în altă parte din această regiune. Activitatea fabricii din India s-a extins în cel mai rapid ritm din ultimele opt luni, țara fiind ajutată și de creșterea solidă a noilor comenzi, un semn că economia din Asia de Sud rămâne rezistentă.

Exporturile Coreei de Sud au crescut într-un ritm anual mai rapid în luna iulie 2022. Asta pentru că cererea mare din Statele Unite ale Americii (SUA) a compensat vânzările slabe către China.