Infofinanciar > Info > Industria auto contribuie cu 13% la PIB-ul României
Info

Industria auto contribuie cu 13% la PIB-ul României

Industria auto contribuie cu 13% la PIB-ul României
Foto: facebook.com

Aproximativ o jumătate de milion de maşini a fost produse în acest an în România, estimează Asociaţia Constructorilor de Automobile.

Industria auto contribuie cu 13% la PIB, dar pentru păstrarea actualelor investiţii este nevoie de predictibilitate şi stabilitate, spune Adrian Sandu, secretar general al asociaţiei.

Industria auto contribuie gras la buget

Adrian Sandu: ”Orice investitor care vine în orice țară, nu numai în România, caută trei lucruri: 1. predictibilitate fiscală, 2. predictibilitate legislativă și în al treilea rând, o stabilitate economică și politică. Dacă avem aceste trei condiții îndeplinite, cu siguranță industria auto se poate dezvolta durabil în România. Neavând una din aceste trei condiții, trebuie să spunem foarte clar că orice companie din sectorul auto este în competiție cu doi factori: 1. în intern cu o altă filială și în al doilea rând cu competitorii direct de pe piață. Trebuie să lucreze cu autoritățile, trebuie un dialog continuu, astfel încât competitivitatea ca țară de producție să nu fie afectată”.

Amintim că Ford a lansat luna trecută producția unui nou model la Craiova, Ford Transit Courier, iar Dacia va lansa în câteva săptămâni noul Duster, cel mai bine vândut SUV din Europa.