Infofinanciar > Info > Industria de tutun ajută România. Ce sumă a fost virată către stat în 2021 și de ce au producătorii nevoie pentru a menține acest ritm
Info

Industria de tutun ajută România. Ce sumă a fost virată către stat în 2021 și de ce au producătorii nevoie pentru a menține acest ritm

Industria de tutun ajută România. Ce sumă a fost virată către stat în 2021 și de ce au producătorii nevoie pentru a menține acest ritm
Credit imagine: wowbiz.ro

În 2021, aproximativ 20 de miliarde de lei au fost virați către statul român de patru companii din piața legală a tutunului. Acestea sunt în număr de patru și, conform unui comunicat al JT International România, suma reprezintă TVA, accize dar și alte tipuri de taxe și contribuții. Suma totală din 2021 este cu 13% mai mare decât cea din 2020.

Cele patru companii, mai precis BAT, Imperial Tobacco, JTI și PMI angajează în mod direct, pe plan local, aproximativ 5.000 de salariați, deținând pe teritoriul României 3 fabrici. În anul 2020, în condițiile în care veniturile din energie au scăzut, industria tutunului s-a transformat într-unul dintre cei mia buni contribuabili la buget. În plus, tot în același an, România a ajuns pe locul doi la capitolul producție de țigarete, fiind depășită de Polonia și se află la egalitate cu Germania. Conform Institutului Național de Statistică, suma totală din exporturile de produse din tutun s-a situat peste 1,34 miliarde de euro, iar tutunul a contribuit la balanța de plăți cu aproximativ un miliard de euro.

Producătorii de tutun au nevoie de un calendar fiscal pe termen mediu și lung

În această situație, producătorii de tutun atrag atenția că au nevoie de asigurarea predictibilității de ordin fiscal pe termen mediu ca să poată continua creșterea. Pentru această condiție este nevoie de adoptarea din timp a unui nou calendar de accizare

Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale spune că cel mai optimist scenariu ar fi următorul: sectorul tutunului să contribuie la economia din România cu 5,7 miliarde de euro pe an, această sumă reprezentând 2,56 din Produsul Intern Brut. Acest lucru în condițiile în care nu o să mai apară noi restricții pentru piața legală de tutun, astfel cadrul fiscal va deveni predictibil și comerțul ilegal va rămâne sub pragul de 10%.

Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications pentru JTI România, Moldova și Bulgaria declară, conform Agerpres, că: „În ciuda restricţiilor impuse de pandemie, am reuşit să creştem contribuţiile pentru că piaţa neagră s-a menţinut sub media europeană, iar cadrul de reglementare nu a suferit schimbări majore şi neplanificate. Statul s-a putut baza pe acest sector rezilient într-o perioadă de incertitudini fără precedent. Dată fiind importanţa industriei pentru economie, considerăm că, pentru o abordare echilibrată a reglementărilor în domeniu, este nevoie de coordonarea acestuia de către Ministerul Economiei, al Finanţelor sau al Agriculturii sau de un comitet interministerial din care să facă parte şi Ministerul Sănătăţii care, prin natura lucrurilor, are o perspectivă mai radicală faţă de acest sector. Pentru a continua să contribuim pozitiv în toate domeniile economice – venituri bugetare, exporturi, investiţii, piaţa muncii – nu cerem nimic de la stat, care e principalul beneficiar al acestei industrii, ci doar normalitate şi stabilitate.” . Prin aceste mărturisiri, sugerează, din nou, importanța predictibilității.

Investiție în Otopeni

Și o altă companie, mai precis Philip Morris România (PMR), spune că este nevoie de o perspectivă care să fie de termen mediu și lung, spunând și că PM International urmează să investească în intervalul 2022-2022 peste 100 de milioane de dolari într-o fabrică din Otopeni. De asemenea, compania internațională va dezvolta în contunare și capacitățile de producție în România.

Cât despre prețul unui pachet de țigări, 75% din această sumă înseamnă taxe virate către stat, conform lui Adrian Pirau, Market Manager al Imperial Tobacco Distribution România.