Cum se poate acest articol dacă nu cu „DAMN”, ce săptămâni. A fost de-a dreptul o nebunie curată. Aceasta cred că este, poate, una dintre cele mai frumoase perioade dintr-un an, mai exact cea în care se desfășoară fashion-week-urile. Acum s-au prezentat colecțiile de toamnă- iarnă 2023- 2024, colecții ce au fost cu de toate: de la clasic reinterpretat la minimalism, de la structural la transparent. Au fost modele pentru toate gusturile.
Prima dată, mă gândesc că ar trebui să facem o retrospectivă, scurtă, a cuvântului „fashion week”. De unde vine acesta, de unde a pornit totul?
La ce se referă fashion week-ul?
Bun, deci, „fashion week-urile” sau „săptămâna modei” dacă lăsăm deoparte englezismele, este momentul în care cei mai buni designeri din industria modei își prezintă următoarele colecții în cadrul mai multor seri de spectacole și prezentări în unele dintre cele mai importante orașe din lume recunoscute pentru această industrie. Printre acestea sunt: Milano, Paris, New York și Londra.
Prima oară, când a apărut conceptul de „săptămâna modei”, a fost „săptămâna presei” în 1943, chiar în febra celui de-al Doilea Război Mondial. La acea vreme, presa din Statele Unite nu ajungea la Paris, loc în care aveau loc cele mai importante spectacole de modă. Deci, cum s-ar spune, cei care au dat „startul”, dacă se poate spune așa, au fost francezii. Totuși, chiar și în acest condiții, și peste ocean, a apărut un oraș care a arătat lumii ce fac cei mai importanți designeri, și anume New York.
De atunci, Săptămâna Presei s-a transformat în Săptămâna Modei. Astfel, au fost organizate spectacole în diverse locații din orașul american. Ani mai târziu, mai exact în 1994, podiumurile pentru prezentări și-au găsit prima locație exactă în Parcul Bryant , care era situat lângă Garment District. Atunci, spectacolele se făceau doar în parcul propriu zis, însă, cu timpul, spectacolele au depășit spațiul verde iconic din centrul orașul și au ajuns în Damrosch Park, la Lincoln Center. Acum, lucrurile s-au mai schimbat deoarece locațiile sunt mult mai exclusiviste și se pune accentul mult mai mult și pe decorul acestora.
Lumea „se oprește” de două ori pe an pentru Săptămâna Modei
Săptămâna modei are loc de două ori pe an, în marile capitale ale modei. Anul acesta, fashion week-rile au avut loc după cum urmează: la New York între 7-15 februarie, Londra 15-19 februarie, Milano 19-25 februarie și Paris 25 februarie- 5 martie.
Marii creatori își pot expune creațiile în oricare dintre aceste locații. Nu sunt restricții și nici nu este o regulă, însă, de cele mai multe ori, aceștia optează pentru orașul care este cel mai apropiat de sediul afacerilor sau al atelierelor. Spre exemplu, englezoaica Stella McCartney, care este stabilită la Paris, preferă să își arate modele la Săptămâna Modei de la Paris. Acest lucru este o modalitate de a-și demonstra sprijinul pentru economia locală, pentru ceilalți designeri și pentru comercianții cu amănuntul.
O prezentare poate dura între 10-20 de minute, în funcție de cât de elaborată dorește un designer să fie pusă aceasta în scenă. Ceea ce este de menționat este faptul că spectacolele încep mereu la timp. O singură dată a fost o excepție, când designerul Marc Jacobs și-a început prezentare cu „doar” 20 de minute întârziere. În timpul prezentării propriu-zise se prezintă în medie 30-40 de creații. Prezentarea este deschisă, în cele mai multe din cazuri, de cel mai cunoscut model din prezentare, dar acest lucru nu este obligatoriu. Și la finalul prezentării, designerii preferă să pună un model mult mai cunoscut, pentru a o încheia într-un mod unic.
Mai jos este prezentarea celor de la Gucci de la acest Fashion Week:
Totuși, care este importanța acestor săptămâni ale modei? În ciuda petrecerilor, a spectacolelor de street style, a acestui glam, Săptămâna Modei este tot pentru muncă. Oamenii vin să vadă noile colecții ale sezonului următor și chiar să-și facă comandă pentru a le achiziționa. În același timp, editorii revistelor de modă folosesc acest eveniment pentru a vedea tendințele și look-urile care sunt puse în evidență, look-uri care nu sunt deloc obișnuite.
Fashion week-urile din 2023
Anul acesta fashion week-urile chiar au fost ceva diferit, mai ales că oamenii au putut admira tot felul de look-uri: de la cele mai avangardiste la cele clasice. Brand-urile i-au uimit cu siguranță pe cei prezenți la show-uri.
Sper exemplu, cei de la casa de modă, Chanel, au creat un moment special într-o lume aflată în criză. Atmosfera de la prezentare a fost discretă, cu accente retro. Ceea ce este de menționat în acest caz este faptul că, acum, mai mult ca niciodată s-a remarcat diversitatea corporală. Scopul acestei prezentări a fost acela de a demonstra cum îmbracă hainele corpul oamenilor, de a atrage vedetele de top și, cu siguranță, pentru a stârni rumoare pe rețelele de socializare.
Bruno Pavlovsky, directorul departamentului de modă al Chanel a spus că rolul prezentărilor de modă este unul extrem de important într-o lume aflată în criză, mai ales că, în momentul actual, există distribuția globală potrivită. Acesta a susținut că vrea doar să creeze un vis, o distragere a atenției. Acest lucru a fost creat foarte bine de către designeri. Astfel, pentru show a fost creată o pasarelă dublă, acoperită cu nisip negru în interiorul Grand Palais Ephémère, iar la capătul fiecăruia capăt a fost oglindit logo-ul brandului. În această prezentare s-au remarcat mai multe tipologii corporale, excluzând-o din ce în ce mai mult pe cea extrem de subțire. Toate hainele s-au dus spre alb sau negru, însă cu accente de burgundiu și roz. De asemenea, tweed-ul, o emblemă a brandului, a fost evidenția sub forma costumelor scurte, fustelor cu cravată și salopetelor.
Momente memorabile la fashion week-uri
Probabil cel mai bine ar trebui spus faptul că ceea ce se întâmplă la show-urile de modă ar trebui să rămână la show-urile de modă, mai ales că această replică vine de la faimoasa sintagma „ce se întâmplă în Vegas, rămâne în Vegas”. Tocmai din această cauză aș vrea să trec în revistă câteva momente-cheie de la Săptămâna Modei care tocmai au avut loc. Și da, pentru cunoscători, acele șosete tricotate de exterior de pe podiumul Bottega Venta chiar aveau tălpile din piele.
Rick Owens este designerul care a ajuns acum mai bine de două decenii la Paris. Acesta este unul dintre cei mai de succes americani care au îndrăznit vreodată să intre în panteonul modei franțuzești. Cu piese fantastice, spre exemplu jachete cu umeri în față, dar și elemente mai ușor de purtat, acesta a ajuns unul dintre cei mai relevanți designeri ai sezonului. Această perioadă a fashion-ului, care a înnebunit absolut pe toată lumea, a fost caracterizată în mare măsură de spectacole mari și decoruri impresionante. Totuși, au existat și unele case de modă, care au preferat să păstreze o abordare mai intimă a colecțiilor precum Balmain sau Dires Van Noten.
O nouă-veche înfățișare și interpretări italienești ale bogăției
Casele de modă care au deschis Fashion Week-ul de la Paris a fost printre cele mai iconice. Acestea au prezentat colecții ce au pus în evidență „siluete din trecut” pentru femeia modernă. Sper exemplu, Dior a prezentat o abordare mult mai lejeră a hainelor structurate care au caracterizat brandul în anii 1950. De asemenea, Saint Laurent a avut la bază moda anilor 1980. Se pare că la baza concepției sale a stat conceptul de „femeia ca triunghi inversat”. Mai exact, au fost reintegrate hainele cu umerii extrem de mari, fustele creion care se strâng spre genunchi .
Se pare că la prezentările de la Milano Fashion Week, a fost o schimbare masivă spre ceea ce a fost numită cândva „bogăție invizibilă”. Au existat designeri precum Max Mara, Jil Sander și Ferragamo, care au prezentat haine care nu își arătau valoarea într-un mod evident, ci prin decorațiuni, logo-uri, ci prin finețea țesăturii și rigoarea liniilor.
Uniforma reinterpretată și jachetele puffer, din nou în trend
Anul acesta a fost în prim-plan și uniforma, care este deja de o bună perioadă de timp, unul dintre item-urile care nu ar trebui să lipsească din garderoba nimănui. De data aceasta, însă, uniforma și-a făcut prezența reinterpretată. Prada și Fendi au fost cei care anul acesta au schimbat, din nou, modul de a vedea o uniformă și au oferit mai multe perspective. Pe podiumul celor de la Prada au fost prezentate piese extrem de ușor de purtat, asupra cărora a fost acordată o atenție deosebită precum cea atribuită, în mod normal, colecțiilor haute couture.
De asemenea, piesele de îmbrăcăminte de la Fendi au fost prezentate la Săptămâna Modei din acest an ca o combinație între uniformele asociate cu profesioniștii cu guler alb și cu cele de la școlile catolice. Designerii de la casa de modă au combinat ambele modele, le-au suprapus și au adăugat o notă mult mai interesantă acestora.
Fără doar și poate, cel care s-a remarcat cel mai mult în cadrul unei prezentări de modă au fost cei de la Moncler sau cel puțin, în ceea ce privește jachetele puffer. Italienii de la Moncler sunt extrem de cunoscuți pentru hainele lor exterioare la prețuri exorbitante. Și totuși, cine nu ar da aproape 2.000 de euro pentru o jachetă, care se poate asorta cu niște pantaloni scurți?! Ce poate fi mai plăcut?! Și asta rămâne între noi, gecile arată foarte bine și mai ales că dacă îți cumperi modelul clasic, această „cheltuială” se transformă într-o investiție. De asemenea, italienii au organizat o petrecere unde au fost mai multe vedete, petrecere care a fost cu spumă, roboți și o reprezentație live a cântăreței Alicia Keys.
Prezentările de modă chiar sunt unele dintre cele mai așteptate momente din an, mai ales pentru cei pasionați de modă. Deja, moda a devenit un sector extrem de influent în cotidian și ia decizii destul de puternice. Evident că acesta este, de foarte multe ori afectat de tot ceea ce se întâmplă în lumea întreagă, de evenimentele care au loc și reprezintă, la finalul zilei, un mod de evadare.