Infofinanciar > Info > Industria serviciilor alimentare din România a crescut cu 16% în 2023. Ce comandă românii la restaurant
Info

Industria serviciilor alimentare din România a crescut cu 16% în 2023. Ce comandă românii la restaurant

Industria serviciilor alimentare din România a crescut cu 16% în 2023. Ce comandă românii la restaurant
Sursa foto: arhiva companiei

Industria de servicii alimentare de la noi din țară s-a majorat cu 16% în anul anterior. În acest fel, a atins o valoare totală de 6,31 de miliarde de euro. După cum relevă studiul Hospitality Culture Research, realizat în parteneriat cu Tazz, valoarea medie a comenzii în HoReCa a ajuns la 56,8 lei.

Frecvența de achiziție în HoReCa rămâne la același nivel ca anul trecut, la 3,3 ocazii pe lună. Principalele comenzi sunt supa de pui la felul întâi (31%). Este urmată de carne cu garnitură la felul principal (41%) și papanași la desert (42%).

„În 2023 am putut observa o uşoară creştere a industriei serviciilor alimentare. Însă, românii nu au început să iasă mai des la restaurant şi nu comandă de mai multe ori mâncare de la raioanele gastro ale supermarketurilor sau de la fast-food. Astfel încât creşterea pieţei se datorează, în primul rând, inflaţiei.

Atunci când vine vorba de alegerea unui nou restaurant, principalul mediu de informare este reprezentat de prieteni şi de recomandările acestora. Remarcăm, aşadar, importanţa majoră a experienţei pe care românii o au în locaţiile HoReCa. Nu doar în ceea ce priveşte fidelizarea acestora, dar şi din privinţa atragerii de noi clienţi”, a declarat Florin Maxim. El este fondatorul Hospitality Culture Institute, informează mediafax.ro