Se pare că nu toate industriile din România se duc la vale anul acesta. Potrivit cifrelor, cei mai mari 20 de transportatori rutieri de marfă din România au afaceri peste un miliard de euro anul trecut, iar asta înseamnă un plus de 16,8% la încasări.
Cei mai importanți 20 de transportatori rutieri de marfă din industria românească au raportat anul trecut afaceri totale de 5,2 miliarde de lei, echivalentul a 1,07 miliarde de euro. Asta reprezintă o creștere semnificativă în valoare procentuală de 16,8% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Registrul Comerţului şi calculelor celor de la Ziarul Financiar.
Cu toate acestea, sunt și vești rele
Aceste companii adunau în total aproape 8.500 de angajaţi anul trecut, faţă de 8.900 de salariaţi pe care îi aveau cu un an în urmă, mai arată datele de la ONRC. Profitul net se ridica atunci la 112 milioane de lei, adică 23 milioane de euro în 2021. Pierderile sunt și ele numeroase și se ridică la suma totală de 14,5 milioane de lei, circa 3 milioane de euro, mai arată aceeaşi sursă.
De asemenea, în anul 2020, profitul net total era de 126 milioane de lei, vreo 25 mililoane de euro, iar pierderile înregistrate au fost de 28 milioane de lei (5,7 milioane de euro. Astfel, pe piaţa românească de transport rutier de mărfuri activau în total 40.528 de firme anul trecut, care avea u în total 144.000 de angajaţi, arată datele de la ONRC.
O industrie în dezvoltare
Industria o duce, totuși, din ce în ce mai bine pe an ce trece. Cifrele oferite de ONRC scot în evidențăă că toate companiile care activează pe piaţa de transport rutier de marfă în România aveau afaceri totale de 54,6 miliarde de lei, echivalentul a 11 miliarde de euro, pentru anul trecut, ceea ce reprezintă o creştere cu 6,5% faţă de anul anterior, anul 2020. Deşi cifra de afaceri a fost în creştere, numărul de firme s-a redus anul trecut la 40.528 de companii, arată aceeaşi sursă.
„După scăderile din pandemie, piața de transport și logistică își revine cu cea mai mare viteză și crește în ritm accelerat, creștere care este susținută de evoluția spectaculoasă din eCommerce, dar și din Automotive, și de eliminarea restricțiilor, ceea ce a impulsionat vânzările de produse în magazinele fizice și online. În plus, o tendință tot mai vizibilă pe piața locală este interesul crescut pentru servicii de transport verde, ca parte din strategia companiilor de a îndeplini propriile obiective de sustenabilitate”, declară Sergiu Iordache, managing director la DSV Solutions.