Infofinanciar > Info > Industriile de vârf ale României. Redeschiderea unor mine de magneziu și grafit programate în 2023
Info

Industriile de vârf ale României. Redeschiderea unor mine de magneziu și grafit programate în 2023

Industriile de vârf ale României. Redeschiderea unor mine de magneziu și grafit programate în 2023
sursa ember-climate.org

 Sunt făcute declarații din partea ministrului Economiei și Digitalizării, într-o conferință de presă unde principalul subiect a fost reabilitarea și concentrarea industriilor din România. 

În urma războiului se regândește următoarea ecuație: cea economică și tehnologică, pentru că lumea va arăta foarte diferit după acest război. Unde e România în această ecuație? Face parte din termenii acesteia, sau dintre necunoscute? Ce putem pune pe masa UE astfel încât să devenim relevanți în economia de vârf?

România are magneziul și grafitul de care UE este dependentă

România are o parte din cele 137 de materii prime critice de care UE este dependentă. Printre acestea se numără magneziul și grafitul, iar procesul de redeschidere a unor astfel de mine în țara noastră a fost anunțat în anul 2023 de ministrul economiei, Florin Spătaru 

„Suntem în situația în care avem 3 crize suprapuse, una pandemică, în care am învățat că economia arată altfel, să lucrăm altfel și să valorificăm mai mult aspectele privind digitalizarea și lucrul de la distanță. Avem o criză energetică în care am învățat că acel consum, care nu conta atât de mult sau era trecut la categoria costurilor, reprezintă un element esențial în dezvoltarea competitivității. Vine după aceea o criză geopolitică, în care vedem că lanțurile de aprovizionare sau acel comerț liber, pe care ni l-am dorit atâția ani de zile, nu mai e atât de liber așa cum credeam. Ce face România în acest context? Definește strategii de competitivitate, definește politici de atragere a investițiilor în domeniile cheie. Prin aderarea la Uniunea Europeană ne-am angajat să respectăm niște principii de bază: decarbonizare. Fit for 55, economie digitală, economie competitivă.” declară ministrul.

De asemenea, „Pentru exploatarea grafitului au existat hotărâri de guvern de închidere a acestor exploatări. Redeschiderea lor presupune adoptarea normelor de aplicare a Legii Minelor în care să fie menționat ca obiectiv redeschiderea minelor închise și de asemenea o hotarâre de Guvern care să ducă la redeschiderea acelor mine punctual.” punctează Florin Spătaru

Regim de urgentă pentru aceste acte normative

„Dacă vorbim și de aprobarea Parlamentului, voi face apel pentru aprobarea în regim de urgență a unor astfel de acte normative, pentru că avem nevoie de ele. Avem un mare producător de aluminiu, avem 2 mari producători din industria automotive și avem o industrie orizontală extrem de puternică și avem nevoie de aceste resurse. Ca să concluzionăm, noi ne propunem ca până la sfârșitul anului să finalizăm aprobarea acestor acte normative, urmând ca investițiile efective să poată să fie realizate începând cu anul 2023. pentru asta discutăm cu cei de la Comisia Europeană pentru a găsi resursele necesare prin fonduri europene pentru retehnologizare.” se află printre declarațiile miniștrilor

În ceea ce privește disponibilitatea forței de muncă, pe lângă personalul care a lucrat în acest sector și care în continuare este în activitate, este vorba de crearea unor parteneriate într-o alianță europeană privind exploatarea materiilor prime cu ajutorul cărora se poate finanța și actualiza curiculele de studii pentru Universități de profil, Universitatea din Petroșani, Universitatea București și alte Universități din țară.